Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” din Năsăud va beneficia de lucrări de reabilitare și modernizare, administrația locală reușind să acceseze fonduri europene în valoare de circa 5 milioane de euro pentru o astfel de investiție.
”S-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea, modernizarea, dotarea Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” Năsăud și a infrastructurii urbane adiacente, în valoare totală de 23.144.268,11 lei”, a anunțat Primăria Năsăud.
![](https://www.ziardebistrita.ro/wp-content/uploads/2020/09/119067247_3633217780034069_1741011029880052027_o.jpg)
Sursa citată precizează că, la data de 30 august 2018, proiectul a fost depus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, fiind aprobat recent.
![](https://www.ziardebistrita.ro/wp-content/uploads/2020/09/119148955_3633217503367430_8037155832459359226_o.jpg)
Acest proiect presupune reabilitarea clădirii, dotarea cu mobilier şi echipamente, centrală nouă, schimbare şarpantă, reabilitarea curții interioare, amenajarea spațiului verde, reabilitarea trotuarele adiacente şcolii și iluminat arhitectural al clădirii.