Un număr de 13 blocuri din municipiul Bistrița vor beneficia de lucrări de reabilitare termică prin intermediul Programului naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, a anunțat primarul Ioan Turc.
”În urma discuțiilor pe care le-am avut la Ministerul Dezvoltării, anul acesta, la Bistrița va începe anveloparea unui număr de 13 blocuri din cele 22 depuse pe programul guvernamental. Ierarhizarea lor e în funcție de indicatori specifici precum vechime, transfer energetic, amplasament, dar cel mai mult a contat faptul că pentru aceste blocuri am finalizat documentațiile chiar până în faza de proiect tehnic. Am făcut solicitarea pe programul Ministerului Dezvoltării și pentru că impune condiții de eligibilitate mai puțin restrictive, fiind vorba de locuințe colective care în ultimii ani nu au obținut finanțări pentru reabilitare termică pe fonduri europene”, a explicat primarul Ioan Turc.
Anul trecut, Primăria Bistrița a făcut demersuri pentru a obține finanțare guvernamentală pentru reabilitarea unui număr de 22 de blocuri de locuințe, fiind vorba despre blocuri care au probleme în ceea ce privește situația juridică și pentru care municipalitatea nu poate obține finanțare europeană. Cele 22 de blocuri sunt:
Potrivit anunțului făcut de primarul Ioan Turc, 13 din cele 22 de blocuri vor fi reabilitate prin intermediul Programului naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, program derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.