Primăria Bistrița va întocmi un regulament cu privire la modul în care vor putea fi executate lucrările de intervenții și reparații pe domeniul public și privat al municipiului, a anunțat primarul Ioan Turc. Potrivit edilului, decizia de a elabora norme clare din acest punct de vedere are la bază o serie de lucrări executate în oraș de furnizorii de utilități, lucrări care uneori durează mult și zonele afectate nu sunt aduse la forma inițială decât după o perioadă lungă de timp. În regulament vor fi prevăzute și sancțiuni ”descurajante”.
”Am solicitat constituirea unui grup de lucru în cadrul aparatului de specialitate al primarului pentru elaborarea unui regulament privind modalitățile de executare a lucrărilor de reparații pe domeniul public și privat al municipiului, de refacere a acestora și de punere în conformitate cu rețelele subterane de utilități. Acest regulament va avea prevederi de natură tehnică, cu termene de execuție și sancțiuni. Fac acest lucru pentru că am observat că nu există un respect suficient pentru oamenii care locuiesc în acest oraș din partea celor care fac aceste intervenții. Încep, aruncă pietre, bolovani pe spațiul verde, sapă și uită lumea când au săpat, lasă săpătura o vreme deschisă, pe urmă pun pământ, dar lasă așa și nu mai vin cu asfalt. Nu se poate! Am avut discuții, am crezut că putem rezolva aceste lucruri printr-o înțelegere ca între domni. Nu se poate? Atunci venim cu un regulament care va avea inclusiv componenta de sancțiuni și asigur pe toată lumea că această componentă va fi una descurajantă”, a spus primarul Ioan Turc într-o conferință de presă.
Potrivit primarului, în această perioadă, în oraș nu lucrează doar Primăria Bistrița, ci și furnizorii de utilități, cele mai multe lucrări fiind efectuate de compania Delgaz.
”Avem multe intervenții de acest gen în tot orașul. Am solicitat furnizorilor de servicii – gaz, apă-canal, energie electrică, telefonie, televiziune, internet – ca după lucrările de extindere sau intervențiile de urgență efectuate în cazul unor defecțiuni, reparațiile la partea carosabilă și la trotuare să se facă în termenul specificat în autorizațiile de spargere emise de Primărie, iar lucrările să se execute cu responsabilitate și în conformitate cu soluția tehnică dată prin autorizația de spargere. Delgaz este societatea care derulează cele mai multe lucrări în această perioadă, peste tot în oraș. Noi am notificat și pe cei de la Delgaz, dar și pe ceilalți furnizori de utilități cu privire la demararea amplului proces investițional din Bistrița. I-am fi așteptat să se apuce de treabă mai repede, dar au motivat lipsa de intervenție pe faptul că nu au avut bani în buget. Bun, acum au bani în buget și lucrează. Din păcate, lucrările pe care le efectuează sunt de lungă durată. (…) Le-am transmis foarte limpede că au termene clare pentru închiderea lucrărilor pe care le desfășoară”, a completat Ioan Turc, potrivit căruia multe din aceste lucrări trebuie finalizate în această vară și reparațiile pe toate străzile pe care s-a intervenit nu se vor face prin peticire, ci prin asfaltare integrală, din bordură în bordură.
”În ceea ce privește furnizorii de servicii de telefonie, televiziune și internet, printr-un parteneriat cu Primăria Bistrița, se realizează canalizații pentru introducerea firelor de telefonie, televiziune și internet în tot orașul. Practic, în scurt timp nu vom mai avea pădurea de fire pe stâlpi, pe fațadele caselor, ale blocurilor, peste străzi. Am prioritizat aceste lucrări în primul rând pe zona de șantiere, acolo unde am lucrat, lucrăm și vom lucra în perioada următoare. Această rețea de canalizație este în bună parte realizată în momentul de față. În ceea ce privește Aquabis, am avut o întâlnire cu această companie. Și această companie are aceeași obligație ca toți furnizorii de utilități – să intervină urgent și să încheie intervențiile într-un timp cât mai strâns. Electrica nu are prevăzut un program de modernizare a rețelelor. Ei intervin doar în situații de avarii”, a mai precizat primarul Ioan Turc.
Edilul Bistriței a mai solicitat tuturor acestor furnizori de servicii să afișeze la loc vizibil toate informațiile necesare pentru ca locuitorii orașului să știe ce societate realizează intervențiile, cine este beneficiarul și ce tip de lucrări se efectuează.
În ceea ce privește noul regulament, acesta va ajunge în fața Consiliului Local Bistrița pentru a fi adoptat.