Ioan Turc: parc fotovoltaic de 5 MILIOANE de euro, la Sărata! S-ar face economie de 90% la energia pentru iluminat public, școli și grădinițe în Bistrița!

Primarul Ioan Turc susține că orașul ar putea beneficia de o economie de 90% la energia folosită pentru școli, grădinițe, iluminat public și alte clădiri ale Primăriei. Proiectul estimat la 5 MILIOANE de euro implică realizarea unui parc fotovoltaic la Sărata!

„Avem oportunitatea de a economisi banii pe care îi plătim în prezent pentru consumul non-comercial al Primăriei!

M-am întâlnit, la București, cu ministrul Energiei, domnul Sebastian Burduja, cu care am discutat despre proiectul depus de Primăria Bistrița pentru finanțarea construirii unui parc de panouri fotovoltaice în localitatea componentă Sărata, în vecinătatea Parcului Industrial. Investiția are o valoare totală de 25.305.339,51 lei și ar urma să fie acoperită prin Fondul pentru Modernizare (Programul nr. 1).” – a transmis Ioan Turc.

Parc de 7.300 de panouri ! Iluminatul stradal și curentul pentru școli, grădinițe ar fi GRATIS!

„Școli, grădinițe, creșe, centre pentru tineret și seniori, Palatul Culturii, clădirile administrative ale primăriei, iluminatul public stradal, toate vor fi alimentate din energia electrică produsă de noul parc de panouri fotovoltaice, cu o capacitate de peste 4 MW/h.

Acesta va fi amenajat pe un teren încadrat în categoria ”pășune” la Sărata, cu o suprafață totală de 47.593 mp, urmând să aibă montate circa 7300 de panouri fotovoltaice. Odată realizată noua investiție, economiile de energie electrică ale municipalității s-ar ridica la peste 90%. – a transmis Ioan Turc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!