Deputatul PMP Ionuţ Simionca a criticat astăzi, într-o declaraţie în Parlament, frecvenţa cu care PSD a schimbat în ultimul timp miniştri şi guverne. „De când PSD-Dragnea este la putere în România, remanierea e un lucru la ordinea zilei. Acum câţiva ani, era o onoare să fii ministru în România. Astăzi, nu mai e atât de onorabil să ocupi un loc la masa guvernului PSD vreme de câteva luni: abia înţelegi problematica ministerului, că partidul decide să trimită pe altcineva în locul tău„, a declarat parlamentarul PMP.
„PSD este la al treilea prim-ministru, iar la unele instituţii miniştrii s-au schimbat odată la şase luni. La Apărare, de exemplu, din 2016 până astăzi, am avut 5 conducători ai instituţiei: Motoc, Leş, Ţuţuianu, Fifor, iar de ieri din nou Leş. Mai mult decât atât, PSD readuce în Executiv miniştrii pe care îi dăduse afară din guvernele anterioare pentru că nu au fost buni. Este vorba de Petrescu, Leş şi de propunerea Laufer – refuzată de preşedintele Iohannis. Cum să îi aduci înapoi în guvern pe cei despre care ai spus, acum câteva luni, că nu sunt buni?„, a întrebat retoric Ionuţ Simionca.
În opinia acestuia, PSD a dat un nou sens remanierii. Astfel, deputatul PMP susţine că remanierea, la PSD, „nu este o măsură de îmbunătăţire a performanţelor guvernului”, nici „de promovare a membrilor de partid pe criterii de competenţă”, nici „un demers care să urmărească îmbunătăţirea imaginii României”, după cum nu este „o decizie care să aibă drept scop dezvoltarea economică a României şi creşterea nivelului de trai al românilor”. În schimb, remanierea reprezintă, pentru principalul partid de guvernământ, „o reglare de conturi între grupurile de putere din partid”, „o cale de pedepsire a celor care ridică ochii din pământ în faţa liderului suprem” şi „o manieră de recompensare a fidelităţii faţă de preşedintele principalului partid de guvernământ”.
Ionuţ Simionca a salutat faptul că principalul partid de guvernământ a răspuns cererii PMP de a remania miniştri, „începând cu domnul Andruşca, un ministru care nu şi-a putut exprima realizările, până la domnul Şova, un ministru în mandatul căruia nu s-a construit niciun kilometru de autostradă”.
La finalul declaraţiei sale politice, Simionca i-a invitat pe parlamentarii puterii să o remanieze şi pe Viorica Dăncilă. „Dacă nu duceţi lucrurile până la capăt, mai devreme sau mai târziu, liderul PSD vă va remania pe toţi„, a avertizat deputatul PMP de Bistriţa-Năsăud.