Președintele Partidului Mișcarea Populară Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, solicită Primăriei municipiului Bistrița să achiziționeze Stadionul Jean Pădureanu.
”Astăzi, în comisiile de specialitate ale Consiliului Local Bistrița, se dezbate un proiect de hotărâre inițiat de primarul Turc privind contractarea unui împrumut în valoare de 100 de milioane de lei pentru realizarea de investiții publice de interes local. Banii ar urma să fie folosiți pentru modernizarea de creșe, școli, drumuri și achiziționarea a două baze sportive, Mecanica și IPROEB. PMP susține accesarea acestui împrumut pentru dezvoltarea comunității locale, însă considerăm că investiția în baze sportive ar trebui să se facă în funcție de priorități”, a declarat liderul PMP Bistrița-Năsăud.
Astfel, Ionuț Simionca completează că, în opinia sa, prioritatea numărul unu de investiții în baze sportive ar trebui să fie Stadionul Jean Pădureanu, care se află într-o locație centrală, de interes, obiectiv de care și astăzi se bucură mulți bistrițeni. Din acest motiv, PMP solicită Primăriei Bistrița să achiziționeze Stadionul Jean Pădureanu.
”În acest sens, Primăria ar trebui să înceapă imediat demersuri către executorul judecătoresc care este responsabil de vânzarea acestui obiectiv. Vorbim de un moment important în dezvoltarea orașului nostru, în care primarul Turc trebuie să lase orgoliile la o parte și să facă ce e bine pentru bistrițeni. Nimeni nu vrea să fie obligat să meargă la marginea orașului să facă sport când Stadionul Jean Pădureanu este atât de aproape de noi toți. În consecință, cerem ca, din acest împrumut, să fie achiziționat cu prioritate Stadionul Jean Pădureanu, fără a ne împotrivii achiziției celorlalte două baze sportive. Consilierii PMP vor face demersuri comune împreună cu toți ceilalți consilieri care își doresc ca Stadionul Jean Pădureanu să rămână al nostru, al bistrițenilor, de care să ne putem bucura împreună, așa cum a făcut-o generația care l-a construit”, a încheiat Simionca.
Ionuţ Simionca bate la porti deschise. Inca din luna martie primarul Ioan Turc exprima intenţia Primăriei Bistrita de a cumpăra stadionul municipal. Cei care au pus gând rău stadionului “Jean Pădureanu” urmăreau mutarea lui in Unirea, invocand starea precara a infrastructurii , ceea ce nu e decat partial adevarat. Trebuie spus că Stadionul “Jean Pădureanu” a beneficiat de ample lucrări de modernizare finalizate in anul 2009. Odată cu lucrarile la instalatia de nocturnă dată in folosintă in 2009, a fost refacută suprafata de joc la terenul central, aceasta fiind in prezent la standarde europeane. Gazonul terenului central dispune de o instalatie de irigat automatizată, de o instalatie de incalzire modernă si de un drenaj conform normelor in vigoare. Tot atunci clubul Gloria a achizitionat cele mai moderne utilaje pentru pregătirea si intretinerea terenurilor . La tribuna a 2-a au fost modernizate spatiile de sub tribună: vestiare, săli pentru oficiali, spatii de refacere, grupuri sanitare, sala de fortă. Spatiile aferente mass-media au fost renovate, ziaristii dispunând de cele mai bune conditii de lucru, inclusiv acces la Internet wireless. De asemenea au fost amenajate spatiile de sub peluză, unde a fost realizată cantina pentru sportivi, dotată cu bucătărie, sali de mese, grupuri sanitare si toate dependintele necesare. Toate acestea s-au făcut atunci când clubul Gloria era pe cai mari in prima ligă . Evident aceste amenajari mai trebuie si intretinute.
Nici invocarea stării precare a tribunelor , nu are acoperire. Srtuctura de rezistentă a tribunelor alcatuita din stalpii de sustinere si din grinzile oblice pe care se sprijină gradenele, este realizată din beton armat. In primul rând ar trebui acoperite tribunele pentru a opri degradarea lor si inlocuite scaunele pentru a crea un plus de confort spectatorilor. De asemenea spatiile de sub tribuna dinspre parc , care in prezent nu sunt folosite ar putea fi inchiriate ca spatii comerciale ceea ce ar putea constitui un aport financiar la acoperirea cheltuielilor de intretinere a stadionului.