Ionuț Simionca (PMP): “La Bistrița, reprezentanții PSD din teritoriu vând gogoși electorale și minciuni!”

 

 

În declarația sa politică de marți, deputatul Ionuț Simionca, vicepreședinte al PMP, a criticat acțiunile electorale ale liderilor PSD din Bistrița-Năsăud, afirmând că aceștia nu vorbesc despre realizările din ultimii trei ani de mandat, dar că vin în schimb cu promisiuni despre care deputatul consideră că nu pot fi îndeplinite pe durata mandatului actual.

“După ce timp de trei ani nu au realizat mai nimic la Bistrița și au tot vândut gogoși electorale și minciuni, conducerea organizației județene a PSD continuă seria promisiunilor deșarte cu proiectul unei zone de agrement de peste 30.000 de metri pătrați ce urmează a fi construită în Wonderland, unde mai îngroapă niște milioane în Dealul Cocoșului”, a spus Ionuț Simionca în plenul Camerei Deputaților.

În opinia deputatului PMP din Bistrița-Năsăud, edilii locali au greșit atunci când s-au împrumutat milioane de euro pentru construcția unei pârtii de schi care funcționează mai puțin de două săptămâni pe an și continuă să semneze finanțarea din bugetul local a unor proiecte în Dealul Cocoșului: “Deși nu există nicio garanție că vor fi alocate fonduri de la bugetul de stat, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, și primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Teodor Crețu, au participat la semnarea contractului de proiectare și execuție pentru Complexul Sportiv din Wonderland – Unirea, în valoare de 96 milioane lei. Probabil că la Bistrița pesediștii au mari datorii la firmele de casă și s-au gândit ei cum să împace și capra și varza, așa că au semnat un contract pentru care nu există nicio garanție că va fi realizat vreodată”.

Ionuț Simionca a comparat evenimentul semnării contractului cu cel petrecut pe timpul campaniei pentru alegerile europarlamentare: “Au înfipt în pământ două panouri și le-au “inaugurat”, exact cum a fost și cu cele două borduri din primul tronson al drumului expres Craiova-Pitești, inaugurat cu mare pompă de Liviu Dragnea”.

„Pe Moldovan și Crețu îi înțeleg că sunt în stare să mintă cu seninătate și să promită marea cu sarea, doar-doar îi va mai vota cineva anul viitor, dar nu înțeleg cum au reușit să-l convingă pe Daniel Suciu, viitorul fost vicepremier și fost ministru al dezvoltării regionale, un bistrițean tânăr, care ar putea avea un viitor dacă nu ar intra în jocul altora”, a mai arătat parlamentarul bistrițean.

În continuare, Ionuț Simionca și-a arătat îndoiala privind posibilitatea realizării în timp scurt a unui asemenea proiect, despre care spune că nu are alocate fonduri din bugetul național: “Cine mai crede că PSD poate construi o sală polivalentă cu 2.675 de locuri, o pistă de atletism, terenuri de handbal, tenis și baschet, dar și sute de locuri de parcare în numai 20 de luni, cu bani inexistenți de la Guvern? Ce au făcut până acum, atâția ani de când au preluat Primăria Bistrița și Consiliul județean?

La finalul declarației sale politice, Ionuț Simionca a arătat că: “Toate acestea se petrec în condițiile în care avem deja un stadion în oraș, care poate fi modernizat cu mult mai puțini bani, și în condițiile în care există o hotărâre mai veche a Consiliului local Bistrița referitoare la amenajarea Pădurii Codrișor ca parc. Nu are nici un sens să ridici o Sală Polivalentă la marginea orașului, unde cetățenii nu mai pot ajunge ușor pe jos. Este doar praf în ochii oamenilor și manipulare electorală pentru a masca un proiect dezastruos și inutil – pârtia de schi. Noroc că nimeni nu mai crede astfel de minciuni prin care banii bistrițenilor sunt îngropați în Dealul Cocoșului”.

One comment

  1. O veche zicală românească spune:”Un prost aruncă o piatră-n baltă și zece înțelepți se chinuie s-o scoată”. Ideea tâmpită a mutării stadionului municipal din Bistrita in Unirea apartine viceprimarului Cristian Niculae, alias Wannabe care s-a molipsit de la Cretu, cel care suferă de boala mutării statuilor. Motivul halucinant invocat de viceprimar era acela de extindere a Parcului Municipal in locul stadionului “Jean Pădureanu”. Viceprimarul face pe prostul uitând că există un proiect de amenajare a Padurii Codrisor ca zona de agrement extinsa a parcului. Prin urmare, nu-i nevoie sa darame stadionul ca sa mareasca parcul. Este necesar doar sa se respecte hotararea de Consiliul Local adoptata in 2015 pe baza a peste 4000 de semnaturi adunate la initiativa Asociatiei Bistrita Civica (ABC) ,privind amenajarea Padurii Codrisor ca padure-parc. De asemenea si problema insuficientei locurilor de parcare in zona stadionului din parcul Municipal este una falsa, deoarece spectatorii ajung aici foarte usor pe jos. Chiar si marirea numarului de locuri de parcare este posibila prin trecerea circulatiei auto si pe malul stang al raului Bistrita, prin amenajarea si asfaltarea strazii Codrisor cel putin pe portiunea dintre Podul Budacului si spatele stadionului . Pentru asta ar fi necesara construirea unui pod peste raul Bistrita in fata fostei uzine electrice, la care sa fie racordata strada si Parcului printr-o prelungire a strazii Vasile Conta printre sediile Electrica si Aquabis. Podul respectiv ar putea fi denumit „Podul Morii” amintind de Piata Morii din apropiere dar si de una din fostele mori de apa existente in trecut in zona respectiva. Odata cu amenajarea strazii Codrisor s-ar putea obtine si un numar mare de locuri de parcare la poalele padurii. De aceea, mai important decat mutarea stadionului, edilii s-ar ocupa ca Bistrita sa aiba din nou o echipa de fotbal performanta. Prin urmare, stadionul trebuie sa ramana pe locul lui pentru si a fi usor accesibil publicului spectator. In toate marile orase, stadionul se afla in apropiere de zona centrala , astfel incat oamenii sa se poata deplasa usor la diferite evenimente sportive sau culturale organizate acolo. De aceea, National Arena din Bucuresti, Cluj Arena din Cluj sau Ion Oblemenco din Craiova, au fost reconstruite pe locul vechilor stadioane. Chiar si celebrul San Siro, stadion construit în 1926, a carui denumire oficiala este Stadio Giuseppe Meazza, pe care joacă rivalele Inter Milano și AC Milan ar putea fi demolat, conform DigiSport. Autoritățile din Milano și-ar dori, însă, restaurarea stadionului San Siro. Rămâne, așadar, ca cele două cluburi să demonstreze că această investiție masivă este benefică.
    Apoi, n-are nici un rost ca si o Sala Polivalenta de 2600 de locuri s-o faci tot la dracu-n praznic, pe pasunea din Unirea in loc să o faci in oras, unde spectatorii pot ajunge mai usor chiar pe jos. O asemenea sală cu o capacitate generoasă, este mai potrivită in oras, ea fiind destinata pentru a găzdui cele mai variate evenimente, de la competitii sportive până la evenimente culturale, corporatiste, conferințe sau concerte. Spre exemplu, un potrivit pentru Sala Polivalentă ar putea fi langă Jandarmerie, pe locul fostului Proditerm, unde primăria dispune de 3 hectare de teren, dezvoltand astfel un punct de atractie intr-o zonă destul de centrala a orasului. Asta nu inseamnă să nu se amenajeze un complex sportiv si in Unirea care ar trebui sa includă doar terenuri si dotări pentru practicarea sportului si să fie conceput după modelul Parcului sportiv „Iuliu Hațieganu” din Cluj.
    Iată cum definea marele profesor si medic Iuliu Hațieganu, rolul unui complex sportiv: “Parcul sportiv nu servește spectacolismului ci este școala adevăratei educatii fizice. Nu este un stadion unde 22 fac sport și 22000 privesc, ci vrea să inverseze aceste cifre, ca 22000 să facă exercitii și 22 să privească”.

error: Content is protected !!