Un cetățean italian s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii din Bistrița au găsit droguri în mașina în care acesta se afla, informează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
”În data de 29 mai, în jurul orelor 01.00, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au efectuat verificări pe strada Poligonului din Bistrița, fiind depistat un autoturism care staționa. Astfel, a fost identificat un tânăr de 28 de ani, cetățean italian, iar în urma controlului efectuat, în autoturism a fost descoperit un pliculeț în care se afla o substanță vegetală de culoare verde, susceptibilă a avea efect psihotrop, și un grinder”, se arată într-un comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud.
Bunurile au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor, fiind întocmit dosar penal care va fi înaintat structurii competente.