Județul Bistrița-Năsăud se află sub cod galben de precipitații însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și răcire accentuată

În această dimineață, Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteorologică cod galben, fiind vizate fenomene precum precipitații însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și răcire accentuată. Avertizarea cuprinde mai multe județe din țară, printre care și Bistrița-Năsăud și a intrat în vigoare în această dimineață, la ora 08:00, fiind valabilă până la ora 23:00.

În intervalul menționat vor fi precipitații pe arii extinse în jumătatea de sud-est a teritoriului.         În Moldova, precum și în zona Carpaților Orientali vor predomina ninsorile și se va depune strat consistent de zăpadă. În Muntenia și în cea mai mare parte a Transilvaniei, la început va ploua, apoi vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vor fi condiții de polei. În Oltenia și în Dobrogea vor fi mai ales ploi. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp. Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, mai susținute în est și în sud-est, cu viteze de 55…65 km/h, precum și la munte, unde rafalele vor depăși 70 km/h, temporar viscolind ninsoarea” arată textul avertizării meteorologice.

În intervalul menționat, vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă.

error: Content is protected !!