În ședința ordinară a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud de luni, 31 mai, va fi dezbătut un proiect de hotărâre care prevede înființarea unei linii de gardă în specialitatea Radiologie și imagistică medicală la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
Potrivit administrației județene, ”necesitatea înființării unei linii de gardă în specialitatea Radiologie și imagistică medicală este determinată de adresabilitatea foarte mare în timpul serviciului de gardă, ținând cont și de faptul că în județul Bistrița-Năsăud nu există o altă unitate sanitară care să asigure asistența medicală prin linie de gardă în această specialitate”.
Din cauza faptului că nu existau medici suficienți pentru organizarea unei linii de gardă, permanența la Laboratorul de Radiologie şi imagistică medicală din cadrul SJU Bistrița a fost asigurată prin gardă la domiciliu. Însă, în prezent, Spitalul Județean de Urgență Bistrița are acordul a patru medici de specialitate în vederea asigurării gărzii în linie continuă.
Sumele necesare pentru cheltuielile de personal determinate de înființarea liniei se încadrează în bugetul aprobat pe anul 2021 și estimările pe anii 2022 – 2024.
Proiectul va fi dezbătut în ședința ordinară de săptămâna viitoare. Dacă acesta va fi adoptat și se va aproba noua linie de gardă, la nivelul SJU Bistriţa vor funcționa 13 astfel de linii în diverse specialități, plus Medicina de laborator, Medicina de urgenţă, Medicina de urgenţă profil pediatrie, Medicina Legală, Radiologia şi imagistica medicală – UPU SMURD și Radiologia și imagistica medicală – spital: