Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud are o nouă conducere, această schimbare stârnind un val de reacții în mediul online, printre cei care au criticat înlocuirea inspectorului școlar general numărându-se și primarul liberal al comunei Spermezeu, Sorin Hognogi.
Într-un mesaj postat pe o rețea de socializare, Sorin Hognogi cere decidenților politici să înceteze cu aceste practici și să se gândească la viitorul copiilor din acest județ.
”Felicitări coaliției de guvernare pentru noua rocadă de la inspectoratul școlar județean! Știți ce mă întreb adeseori, dragi politicieni? Oare până când vă mai bateți joc de această instituție care se numește ÎNVĂȚĂMÂNT și care are un rol primordial în educarea și formarea viitorului de mâine? Nu am să critic pe domnul Cristian Nicula și nici nu o voi ridica prea sus pe doamna Aurelia Dan. Ceea ce vreau să vă spun dumneavoastră, celor care conduceți destinele acestui județ este că, ajunge, iar dacă această țară frumoasă funcționează PROST se datorează faptului că în toate instituțiile, chiar în absolut toate, este AMPRENTĂ de politician! Chiar vă rog mai meditați și la viitorul copiilor noștri, că la viitorul copiilor dumneavoastră știu că meditați!”, a scris pe Facebook Sorin Hognogi, care este și vicepreședinte al PNL Bistrița-Năsăud.
În ceea ce privește șefia Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, mandatul de inspector școlar general al Aureliei Dan a încetat și locul acesteia a fost ocupat de profesorul Mircea Cristian Nicula, fost director al Colegiului Naţional ”Petru Rareş” din Beclean.
Analfabetii cu 8 clase au opinii despre INVATAMANT. Ce tare!