Liviu Maior e cetățean de onoare al Becleanului și a fost Ministru al Învățământului între 1992-1996, senator PSD în legislatura 1996-2000 și 2000-2004, ambasador al României în Canada Este tatăl lui George Maior, fost șef al SRI și acum ambasador în SUA.
Maior senior este originar din Beclean și a venit la aniversarea a 50 de ani de la înființarea orașului pentru a-l reprezenta pe fiul său care a fost desmenat și el cetățean de onoare, dar a absentat de la acest eveniment!
Liviu Maior a susținut o conferință, după care a avut un discurs de față cu invitații lui Nicu Molodvan: parlamentari, demnitari, primari, funcționari, șefi de instituți chemați de Nicolae Moldovan. În speech-ul său, Liviu Maior a făcut câteva mențiuni referindu-se la faptul că doar România și Polonia sunt singurele țări din blocul estic rămase cu aceleași granițe! A dat exempul Cehoslovaciei și Iugoslaviei… țări care și-au pierdut granițele, după 1989. Liviu Maior a făcut introducerea pentru mesajele pe care le-a transmis imediat și a folosit o sintagmă originală: patriotismul prin denunțuri.
Liviu Maior e PSD-ist din garda veche! Ce mesaje a lansat la Beclean: „patriotismul prin denuțuri e cel mai oribil!”
„Avem o țară! Uitați-vă ce s-a întâmplat după 1989 cu multe din țările create după 1918: Cehoslovacia NU mai este, Iugoslavia NU mai este. A rămas România și Polonia dintre țările create în 1918. Gândiți-vă foarte serios… Noi NU suntem un stat bătrân, suntem un stat de 100 de ani. Legăturile lui, sudura lui …trebuie să continue și trebuie făcute eforturi din acest punct de vedere. Lăsând la o parte toate manifestările acestea oribile de patriotism prin denunțuri, cel mai oribil patriotism care poate exista: patriotism prin denunțuri și democrație prin denunțuri. NU se poate așa ceva! Trebuie să ne regăsim echilibrele noastre ca națiune și să ne vedem de prioritățile noastre, NU de alte lucruri care NU își au importanța cuvenită. ” a declarat Liviu Maior.
Radu Moldovan o dă și el una-ntr-una cu românii dezbinați prin manipulări „de laborator!”
Discursul lui Maior a fost preluat de Radu Moldovan care în mai multe ieșiri publice a amintit de o dezbinare a românilor coordonată din anumite laboratoare. De altfel, Radu Molodvan gravitează în jurul greilor din PSD, pe care i-a avut invitați în ultima vreme. De mențonat că în luna decembrie, Radu Moldovan l-a avut invitat pe Vasile Pușcaș, negociator-șef pentru aderarea României în UE din timpul Guvernului Năstase. Pușcaș a fost diplomat detașat în America 1992 – 1994, ambasador interimar în Franța și director la Centrul Cultural Român în New York.
La acel eveniment, Radu Moldovan a folosit rețeta primarului de Beclean și i-a premiat pe cetățenii de onoare ai județului, a premiat asistenții maternali, funcionarii-pensionari… într-un exercițiu mascat de auto-promovare. Și la acea ocazie, Radu Moldovan a amintit de manipulările de laborator și de dezbinările dintre români.
Liviu Maior: „noi trebuie să facem o țară democratică, o țară în care democrația să fie deasupra autocrației!”
” Dacă noi acum ne facem o analiză … oare noi am dus-o mai departe, o ducem mai departe, cum o ducem? A fost 1918 un act de solidaritate… NU este egalat momentul din 1919 decât de 1989. Acestea sunt cele două limite istorice ale României. Au fost oameni care au pornit la frumusețea istoriei. Dacă un popor într-o oră istorică NU știe să reacționeze în conformitate cu vremea respectivă, NU are țară! În 1918, trei milioane de români, de ardeleni s-au angajat într-o campanie cum nu s-a mai întâlnit după aceea și au făcut o țară. Alexandru Vaida-Voievod spunea în pre-ziua Adunării de la Alba-Iulia: „Providența ne-a dat o țară!”… De-acum încolo noi trebuie să facem o țară democratică, o țară în care democrația să fie deasupra autocrației! Au fost 6 reprezentanți ai Partidului Național Român, 6 reprezentați ai Partidului Social Democrat Român care au pus bazele , sunt fondatorii acestei țări. … Noi suntem în Anul Centenarului și trebuie să marcăm acest moment și mă bucur foarte mult că județul Bistrița Năsăud și cu începutul Marelui Război, cu Centenarul Marelui Război și cu alte ocazii și mă bucur că s- a situat undeva în fruntea aniversărilor și a cinstirii trecutului. Doamnelor și domnilor, trecutul este singurul lucru sigur… viitorul îl ghicim mai greu… iar dacă trecutul îl cunoaștem, el NU se mai repetă și ne-ajută și ne-nvață să facem lucrurile cele mai bune pentru semenii noștri și pentru această țară.
Eu sunt fericit că am ajuns aici. Pentru mine, aniversarea a 50 de ani NU înseamnă mare lucru, pentru că eu de când sunt copil… am considerat Becleanul oraș…. ăsta a fost sentimentul meu. Pentru mine la țară era când mergeam la bunciii mei, la Beclenuț. Becleanul era oraș… de-aici luam trenul.. știți și d-voastră că Nu sunteți chiar așa neavizați…. dar mă bucur că de fiecare dată când vin constat că este un alt Beclean, este un oraș dinamic, un oraș al cărei înscriere pe harta României este o realitate și este meritul acestui primar. Eu vă mulțumesc la toți și sunt mândru că sunt beclenar!” – a completat Liviu Maior.
După decernarea dplomelor de excelență, Liviu Maior alături de ceilalți invitați ai primarului au participat la o petrecere care a avut loc la Restaurantul Ozana.
Lista cu cetățenii de onoare ai Becleanului!
1. ÎPS Bartolomeu Valeriu Anania – Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului;
2.Liviu Maior – Istoric, academician, profesor universitar;
3. Noortje van Lijf – Ex-primar al oraşului Enschede (Olanda);
4. Hans Hoogeveen – Preşedinte al Asociaţiei “Karmel International” (Olanda);
5. Janika Hoogeveen Horstman, reprezentantă a aceleiaşi organizaţii (soția lui Hans);
6. Wolfgang Wagner – Preşedintele Crucii Roşii Scharding (Austria);
7. Bethlen Farkas – Ex-primar al oraşului Veroce (Ungaria);
8. Radu Afrim – Regizor teatru;
9. Vasile Tuhar – General, veteran de razboi;
10. Ionel Dîncu – Director executiv al Asociaţiei pentru Infrastructură Regională şi Dezvoltare Durabilă Someş-Dej;
11. ÎPS Andrei Andreicuţ – Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi al Clujului, Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului;
12. Col. Dr. Ing. Constantin Florea – Inspector – șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud;
13. Raed Arafat – Medic, secretar de stat în Ministerul Sănătății;
14. George Harosa – Instructor ansamblul folcloric Someşul, director Casa Orăşenească de Cultură Beclean;
15. Claudiu Falub – Om de ştiinţă, fizician de renume mondial;
16. Jan Marek Lenczowski – Preşedintele subjudeţului Myslenice (regiunea înfrățită Malopolska, din Polonia);
17. Nicolae Bănicioiu – Ministru al Sănătății;
18. Emil Radu Moldovan – Președintele Consiliului Judeţean Bistriţa – Năsăud;
19. Andrei Moldovan – Scriitor, profesor;
20. Miron Costel – Profesor.
21.George Maior – Diplomat, Ambasador în SUA;
22. Dan Vasile – Om de afaceri, proprietar Dan Steel Group Beclean;
23. Ioan Giurgiuca – Preot, Parohia Ortodoxă Beclean IV.