Locuitorii din mai multe comune din Bistrița-Năsăud sunt rugați să completeze un chestionar, răspunsurile pe care aceștia le vor oferi urmând să fie luate în calcul atunci când va fi elaborată noua Strategie de Dezvoltare a județului.
Spre exemplu, Primăria Telciu a publicat chestionarul pe pagina oficială de pe o rețea de socializare și i-a îndemnat pe localnici să îl completeze.
Astfel, chestionarul cuprinde cinci întrebări, prima fiind legată de direcția spre care se îndreaptă județul. Mai apoi, la cea de-a doua întrebare, cetățenii sunt consultați cu privire la viitoarele schimbări pe care Consiliul Județean Bistrița-Năsăud ar trebui să le facă.
De asemenea, bistrițenii sunt întrebați dacă intenționează să plece din țară în viitorul apropiat.
O altă întrebare la care cei care completează chestionarul vor trebui să răspundă este legată de câștigul salarial care i-ar motiva să rămână să muncească în țară.
Ultima întrebare este legată de veniturile respondenților și cheltuielile pe care le pot face din câștigurile personale.
Strategia de Dezvoltare a județului este un document important, care trasează principalele direcții de dezvoltare viitoare, atât din punct de vedere economic, social, cultural sau educațional, cât și din punct de vedere al turismului sau al dezvoltării rurale, asigurând valorificarea resurselor materiale, financiare, informaţionale şi umane de care dispune judeţul Bistrița-Năsăud.
Procesul de elaborare a Strategiei vizează implicarea tuturor actorilor
interesaţi în acest demers: autorităţi locale, cetăţeni, prestatori de servicii sau servicii deconcentrate.