Scenariile în baza cărora funcționează unitățile de învățământ din Bistrița-Năsăud au fost actualizate în funcție de situația epidemiologică actuală, informează Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud. Astfel, în unele situații s-a impus trecerea unor întregi clase de elevi în scenariul roșu, care presupune ca activitățile didactice să se desfășoare în sistem online.
Potrivit unei hotărâri adoptate de CJSU Bistrița-Năsăud, s-a impus trecerea la scenariul 3 (roșu) în cazul următoarelor unități școlare:
- Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița – clasele a II-a A, a V-a A, a VI-a C, a VII-a C, a VIII-a A, a X-a A, C, D, a XI-a D, a XII-a D și G;
- Școala Gimnazială „Nicolae Drăganu” Zagra – clasa a VII-a;
- Școala Gimnazială Poienile Zagrei – clasele a V-a, a VI-a, a VIII-a;
- Colegiul Național „Liviu Rebreanu” Bistrița – clasa a VIII-a G;
- Școala Gimnazială Tiha Bârgăului – clasa a II-a;
- Liceul Teoretic „Radu Petrescu” Prundu Bârgăului – o grupă de grădiniță cu program normal;
- Liceul cu Program Sportiv Bistrița – clasa a XI-a F.
Hotărârea intră în vigoare începând de astăzi, 24 septembrie. De asemenea, aceeași hotărâre prevede că elevii Școlii Gimnaziale Șieuț (preșcolari și elevi din ciclul primar și gimnazial) vor trece la scenariul verde.
Până la data de 24 septembrie, 12 cadre didactice și 6 elevi au fost confirmați cu COVID-19. Șase persoane – patru cadre didactice și doi elevi – au fost externate la cerere.