Proiectul de hotărâre care prevede majorarea tarifelor pentru utilizarea locurilor de parcare din Bistrița va ajunge, săptămâna viitoare, în dezbaterea Consiliului Local.
Acest proiect de hotărâre, în urma căruia ar urma să fie majorate atât tarifele pentru utilizarea parcărilor cu plată din municipiu, cât și cele pentru utilizarea parcărilor de reședință, figurează pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Bistrița din data de 28 octombrie.
Reamintim că Primăria Bistrița propune ca tarifele pentru utilizarea parcărilor cu plată să fie:
- 2 lei pentru 30 minute;
- 3 lei pentru 1 oră;
- 20 lei pentru 1 zi;
- prin transmitere SMS: 0,35 euro + TVA/30 minute, din care se virează Primăriei Bistrița 1,35 lei/SMS; 0,55 euro + TVA/oră, din care se virează Primăriei Bistrița 2,12 lei/SMS;
- abonamentele de parcare ar urma să crească la 70 lei/lună, 180 lei/trimestru, 250 lei/semestru și 480 lei/an.
În ceea ce privește tarifele pentru utilizarea parcărilor de reşedinţă, acestea ar urma să fie:
- 20 lei/loc de parcare/lună, respectiv 240 lei/loc de parcare/an pentru persoane fizice;
- 35 lei/loc de parcare/lună, respectiv 420 lei/loc de parcare/an pentru persoane juridice;
- 25 lei/loc de parcare/lună, respectiv 300 lei/loc de parcare/an pentru persoanele care solicită loc de parcare pentru al doilea sau mai multe autovehicule;
- 40 lei/loc de parcare/lună, respectiv 480 lei/loc de parcare/an pentru persoane fizice şi 50 lei/loc de parcare/lună, respectiv 600 lei/loc de parcare/an pentru persoane juridice, pentru locurile de parcare acoperite.
Dacă proiectul de hotărâre va trece de votul Consiliului Local Bistrița, noile tarife pentru parcările cu plată din municipiul Bistriţa se vor aplica începând cu data aducerii la cunoștință publică a hotărârii, iar cele pentru parcările de reședință se vor aplica începând cu data de 1 ianuarie 2022.
Pentru tarifele de utilizare a locurilor de parcare de reședință care expiră după adoptarea prezentei hotărâri, prelungirea se va face pentru perioadă de un an, iar pentru lunile aferente anului 2021 se va calcula taxa valabilă până la data adoptării prezentei hotărâri, iar pentru anul 2022 se va percepe taxa aprobată prin prezenta hotărâre.
În municipiul Bistrița sunt amenajate un număr de 10.021 locuri de parcare de reședință, 93,6 % dintre acestea fiind ocupate, și 1.288 de locuri de parcare publice cu plată.