În data de 17 februarie 2018 localitatea Beclean aniversează 50 de ani de când a fost ridicată la rang de oraş. Cu acest prilej, Consiliul Local şi Primăria oraşului Beclean, în colaborare cu Colegiul Naţional „Petru Rareş” şi Casa Orăşenească de Cultură „Radu Săplăcan”, organizează o manifestare dedicată acestui eveniment, acţiune ce se va desfăşura la Beclean sâmbătă, 17 februarie 2018.
”Sărbătorim împreună „Semicentenarul reorganizării administrativ – teritoriale a României din anul 1968”, momentul în care Becleanul a fost urbanizat” spune primarul Nicolae Moldovan, care a pregătit un program special pentru a marca evenimentul.
Programul manifestărilor prin care beclenarii vor sărbători cei 50 de ani de când localitatea lor a devenit oraş va fi următorul:
- Ora 10.00 – Colocviul cu tema „Jubileul oraşului Beclean în contextul Marii Uniri”
Loc de desfăşurare: Colegiul Naţional ,,Petru Rareş”;
– „Costumul popular la 100 de ani – punte între trecut şi viitor” – prezentare de costume populare din zona Becleanului din ultima sută de ani
Loc de desfăşurare: Colegiul Naţional ,,Petru Rareş”; - Ora 12.30 – „Beclean – 50 de ani de la ridicarea localităţii la rang de oraş” – moment festiv oficial, înmânare titluri de Cetăţean de Onoare şi Diplome de Excelenţă
Loc de desfăşurare: sediul Primăriei oraşului Beclean; - Ora 19.00 – Foc de artificii aniversar în zona Primăriei oraşului Beclean.
Activităţile care vor fi organizate cu această ocazie a Semicentenarului oraşului Beclean de către administraţia locală din Beclean sunt cuprinse, de altfel, în cadrul mai larg al evenimentelor ce vor fi derulate la Beclean, pe tot parcursul anului, pentru a omagia şi sărbători Centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.