Marșul pentru păduri va fi organizat și la Bistrița

 

 

Asociația Tășuleasa Social organizează duminică – 3 noiembrie, în fața Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, un marș la care sunt așteptați să participe un număr cât mai mare de cetățeni. Scopul acțiunii este a atrage atenția asupra ”suferințelor pădurilor din țara noastră”.

”Nu uitați, ieșim la marșul pentru păduri în data de 03 noiembrie! Tășuleasa Social organizează ieșirea la Bistrița, și vă așteaptă la ora 17:00 în fața Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, să mărșăluim împreună și să atragem atenția asupra suferințelor pădurilor din țara noastră. Rugăm să ni se alăture toți cei care cred că merităm răspunsuri la întrebările puse de ani întregi și cei care iubesc pădurea! Vă așteptăm în număr cât mai mare la Bistrița și încurajăm marșul și în alte orașe în care se află iubitori de natură și voluntari care au plantat împreună cu noi!”, arată Asociația Tășuleasa Social pe pagina oficială de pe o rețea de socializare. 

Acțiunea de la Bistrița este una de susținere a demersului organizat la nivel național de Greenpeace Romania, DeClic și Agent Green. ”Pădurile României nu mai au timp! Ultimele date din Inventarul Forestier Național arată că tăierile ilegale au loc într-un ritm fără precedent. În urma lor rămân versanți dezgoliți, inundații dezastruoase, zone desertificate, comunități divizate și expuse fenomenelor climatice extreme. Cerem modernizarea imediată a Sistemului automat de Urmărire a Materialelor Lemnoase (SUMAL) și protecția strictă a pădurilor seculare din România!”, anunță organizatorii, care au și o listă de revendicări, printre care se numără și adoptarea unor măsuri pentru oprirea fenomenului privind tăierile ilegale.

În Capitală, Marșul pentru Păduri se va desfășura în Piața Universității, duminică, 3 noiembrie, de la ora 18:00.

error: Content is protected !!