Primele rezultate de la examenul de Evaluării Naţionale 2019 vor fi afişate marţi, până la ora 12:00, potrivit calendarului elaborat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Peste 150.000 de elevi din întreaga țară, care în perioada 18 – 21 iunie au susținut probele din cadrul examenului de Evaluare Națională, așteaptă cu sufletul la gură afișarea rezultatelor.
Potrivit calendarului elaborat de Ministerul Educației Naționale marţi – 25 iunie, vor fi afişate primele rezultate ale Evaluării Naţionale 2019. Absolvenţii clasei a VIII-a care sunt nemulțumiți de notele obținute pot depune contestații tot marţi, în intervalul orar 14:00-20:00. Acestea vor fi analizate în perioada 26-28 iunie, urmând ca sâmbătă, 29 iunie, să fie afişate rezultatele finale.
În județul Bistrița-Năsăud au fost înscriși 2.502 absolvenţi de clasa a VIII-a pentru a susţine acest examen, în vreme ce la nivel naţional, la sesiunea din acest an s-au înscris peste 150.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a.
Examenul de evaluare a început marţi, 18 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Joi 20 iunie, a avut loc proba la Matematică, iar vineri, 21 iunie, a fost programată proba la Limba şi literatura maternă, potrivit datelor calendarului de examene elaborate de ministerul Educaţiei.
Media generală obţinută la Evaluarea Naţională are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a de liceu.