În contextul prevenirii și combaterii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii au emis un ordin comun prin care au stabilit o serie de măsuri pentru desfăşurarea activităţilor de către persoanele care vor avea acces în unităţile de învăţământ.
Astfel, cele două ministere și instituțiile din subordinea acestora (inspectoratele școlare județene, direcțiile județene de sănătate publică) au responsabilități specifice, în raport cu profilul propriu, în vederea desfășurării în condiții de siguranță a sesiunilor de pregătire a examenelor organizate pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a (2 – 12 iunie 2020).
Consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar vor elabora și vor aproba o procedură proprie, în cadrul căreia vor fi stabilite modalitățile de desfășurare a activităților de pregătire a sesiunilor de examen, propriul circuit de intrare și de ieșire a elevilor, a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și modul în care se va realiza igienizarea/dezinfecția unității de învățământ.
Una dintre măsuri prevede că la intrarea în unitatea de învăţământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic şi a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depăşească 37 grade) de către cadrul medical care va asigura asistenţa medicală pe întreaga durată a desfăşurării activităţilor. „În situaţia în care un elev sau un cadru didactic, didactic auxiliar sau nedidactic prezintă simptome sau există suspiciunea că starea sa de sănătate este precară, nu i se va permite accesul în unitatea de învăţământ, cu recomandarea de a se adresa medicului de familie pentru stabilirea diagnosticului şi conduitei de tratament„, se arată în Ordinul comun al MEC și MS.
Totodată, la intrarea în unitatea de învăţământ vor fi asigurate materiale şi echipamente de protecţie (covoraşe dezinfectate, măşti de protecţie, substanţe dezinfectante pentru mâini), iar unitatea de învăţământ va asigura săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini.
În plus, vor fi asigurate materiale şi echipamente de protecţie (covoraşe dezinfectate, măşti de protecţie, substanţe dezinfectante pentru mâini), iar unitatea de învăţământ va asigura săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini.
Elevii, personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic vor purta mască de protecţie pe toată durata activităţilor şi îşi vor igieniza regulat mâinile cu substanţe dezinfectante sau săpun.
Iată și alte măsuri prevăzute în ordinul comun al celor două ministere:
Informații detaliate sunt disponibile și AICI.