Medicii de familie din Bistrița-Năsăud ies în stradă. Ei iau în calcul oferirea de servicii medicale contra cost sau chiar închiderea cabinetelor de la 1 februarie

Săptămâna trecută, Casa Naționale de Sănătate a publicat un proiect de lege în urma căruia, în 2024, veniturile pentru medicii de familie şi pentru medicii de diverse specialităţi din ambulatoriul de specialitate ar urma să scadă. În acest context, medicii din Bistrița-Năsăud reacționează și atrag atenția că vor exista consecințe ”dezastruoase”, asistenţa medicală primară şi cea din ambulatoriul de specialitate urmând să ajungă în prag de colaps.

Casa Naţională de Asigurări Sociale de Sănătate a publicat săptămâna trecută un proiect de act normativ care stabileşte valoarea punctelor per capita şi pe servicii în asistenţa medicală primară şi valoarea punctului pe serviciu în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate, valori care, în noul Contract Cadru pe 2024, vor deveni venituri pentru medicii de familie şi pentru medicii de diverse specialităţi din ambulatoriul de specialitate. Aceste venituri vor fi astfel drastic scăzute, atât pentru medicina de familie, cât şi pentru medicina din ambulatoriu, începând cu 1 februarie 2024. Împreună cu modificările fiscale suplimentare şi împovărătoare aşteptate în anul 2024, creşterea inflaţiei, creşterea preţurilor la utilităţi şi introducerea de noi mecanisme de control şi sancţiuni, acestea vor genera scăderi de până la 50% ale valorilor facturilor cabinetelor medicilor, ceea ce va avea drept consecinţă ca asistenţa medicală primară şi cea din ambulatoriul de specialitate să ajungă în prag de colaps”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Patronatul Medicilor de Familie din Bistrița-Năsăud, Asociația Profesională a Medicilor de Familie Bistrița-Năsăud, Colegiul Medicilor Stomatologi Bistrița-Năsăud și de medicii oftalmologi, diabetologi și nefrologi aflați în contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud Bistrița-Năsăud.

În contextul în care veniturile medicilor de familie şi cele ale medicilor de diverse specialităţi din ambulatoriul de specialitate ar urma să scadă drastic, cadrele medicale amenință că vor ieși în stradă.

Ne rezervăm dreptul de a protesta, alături de toate organizaţiile profesionale din ţară, simultan, marţi, 23 ianuarie 2024, ora 13.00, în faţa Prefecturii”, se mai arată în comunicat.

În cazul în care nemulțumirile lor nu vor fi auzite și nu se vor lua măsuri, medicii avertizează că iau în calcul oferirea de servicii medicale contra cost sau chiar închiderea cabinetelor de la 1 februarie.

”Dacă nu se va reveni asupra acestor prevederi aberante, medicii vor fi nevoiţi ca de la 01 februarie 2024 să refuze semnarea Actelor adiţionale la COCA pe 2024 şi să ofere servicii medicale doar contra cost sau pur şi simplu vor închide cabinetele. Consecinţele vor fi dezastruoase și, pe de altă parte, există riscul supraaglomerarii la camerele de garda ale spitalelor sau unităţilor de primiri urgenţe unde consultaţiile sunt gratuite. Rugăm pacienţii să înţeleagă faptul că protestul nostru este în principal pentru stoparea aberaţiilor prevăzute de Contractul Cadru pe 2024, pentru oferirea de servicii medicale GRATUITE tuturor persoanelor asigurate în Sistemul naţional de Asigurări de Sănătate şi pentru a împiedica FALIMENTAREA medicinei de familie. Ne dorim să ne continuăm activitatea în condiţii decente, fără a fi nevoiţi să limităm doar la 20 de consultaţii pe zi pentru că doar atât plăteşte CNAS. Stimaţi guvernanţi, încetaţi să faceţi economii pe seama sănătăţii şi educaţiei poporului român”, au mai transmis reprezentanții cadrelor medicale din Bistrița-Năsăud.

La 11 ianuarie 2024, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat în transparenţă decizională valoarea punctelor per capita şi pe serviciu în asistenţa medicală primară şi valoarea punctului pe serviciu în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate. Valoarea punctelor calculată de CNAS este următoarea: pentru punctul per capita – 7,7 lei; pentru punctul pe serviciu medical în asistenţa medicală primară – 6,2 lei; pentru punctul pe serviciu medical în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate – 3,3 lei.

ACTUALIZARE

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat joi că valorile punctelor vor rămâne neschimbate până la 30 iunie.

”În cursul rundelor de consultări și negocieri pe care CNAS le-a avut joi, 18 ianuarie 2024, cu partenerii din domeniul medical stabiliți de legislația în vigoare pe tema modificării Contractului-cadru (1) și a Normelor metodologice de aplicare a acestuia (2), părțile au convenit ca pentru semestrul I al anului 2024 să se mențină atât valorile punctelor per capita și pe serviciu din asistența medicală primară și ambulatorie de specialitate cât și suma lunară orientativă pentru medicii stomatologi care au fost valabile în semestrul al II-lea al anului 2023.

Aceste valori sunt:

  • Pentru punctul per capita : 12 lei;
  • Pentru punctul pe serviciu medical în asistența medicală primară: 8 lei;
  • Pentru punctul pe serviciu medical în asistența medicală ambulatorie de specialitate: 4,5 lei;
  • Suma lunară orientativă pentru medicii stomatologi: 6000 lei.

La consultările și negocierile care s-au desfășurat on-line, conform calendarului anunțat la începutul săptămânii, au participat reprezentanți ai organizaţiilor patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din asistența medicală primară, cea ambulatorie de specialitate, din medicina dentară și din asistența medicală spitalicească, precum și ai Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Stomatologi din România și Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România”, a trasmis CNAS.

Avem dovada că dialogul poate rezolva chiar și cele mai complicate situații. E important să continuăm acest parteneriat pentru ca asigurații să nu aibă de suferit”, a declarat Valeria Herdea, președintele CNAS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!