Vremea se va răci din nou în Bistrița-Năsăud, fiind așteptate chiar temperaturi negative, avertizează administratorul asociației Meteo.BN, Mihai Bălan.
”Pe fondul unei advecții de aer rece, de origine polară, joi şi vineri dimineață temperaturile vor plonja sub 0°C în mare parte din județ, cu minime de -3/-4°C în depresiuni şi în zonele montane. Valorile înregistrate vor fi, în general, de -2/0°C, inclusiv în zonele joase de relief. Se va produce brumă şi, local, îngheț la sol!”, spune Mihai Bălan.
Și Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de ploi, instabilitate atmosferică şi intensificări ale vântului, valabilă în toată ţara, pe parcursul zilei de miercuri.
Informarea meteo a intrat în vigoare la ora 10:00, iar până la ora 22:00, va continua să plouă în Transilvania, Maramureş, nordul Moldovei şi la munte, iar după-amiaza şi seara vor fi averse, descărcări electrice şi condiţii de grindină în Muntenia şi Dobrogea.
Cantităţile de apă vor fi de 15 – 20 l/mp şi izolat peste 30 l/mp.
Local şi temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze de 45 – 55 km/h.
În zona montană, îndeosebi în Carpaţii Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali, la altitudini în general de peste 1.600 de metri, rafalele vor depăşi 70 – 90 km/h şi vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.