Zilele acestea, o uşoară răcorire a vremii, însoțită de intensificări de vânt, își va face simțită prezența în județul Bistrița-Năsăud, spune Mihai Bălan de la Meteo.BN.
”Pe fondul individualizării unui nou nucleu rece de altitudine în nordul bazinului Mării Negre şi a cuplajului aferent cu dorsalele anticiclonului european, extins zilele acestea pe bună parte a estului continentului, astăzi regimul termic va fi în ponderare uşoară, un aer mai răcoros urmând a fi transportat către teritoriul județului nostru, aer care va persista. Nu este o răcorire majoră, valorile urmând a rămâne peste limitele de vară la nivel de maxime, cu peste 25°C în fiecare zi.
Aflați însă în regimul de presiune ridicată amintit, nucleul de presiune joasă afectând doar sud-estul țării cu averse si fenomene electrice, la noi vremea rămâne uscată iar uscăciunea se accentuează pe fondul unor intensificări de vânt care pot atinge, local, 45 – 50 km/h. Grijă mare astfel, cu privire la riscul producerii unor incendii de vegetație, nu aprindeți resturi în zonele în care orice scânteie poate provoca aprinderea vegetației uscate!
Valorile termice, repet, aflate în ponderare, nu vor mai depăşi 30°C, cu 24/25°C în zonele piemontane.
În funcție de cât va rezista nucleul de presiune joasă amintit, intensificări de vânt vor mai fi și zilele următoare. Din păcate, nu sunt semne de ploi, blocajul atmosferic din zona noastră persistând”, a precizat Mihai Bălan.