Ministerul Dezvoltării: Noi fonduri pentru înregistrarea sistematică a proprietăților

Majorarea sumelor cu care sunt finanțate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților contractate de primării la nivel de sector cadastral și asigurarea fondurilor bugetare pentru lucrări de înregistrare sistematică în minimum trei unități administrativ-teritoriale (UAT) din fiecare județ, nominalizate de consiliile judeţene, sunt două dintre noile prevederi ale Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996, publicate în Monitorul Oficial al României Nr. 25/11.01.2024.

Potrivit modificărilor și completărilor aduse Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare, sunt majorate sumele acordate pentru lucrările de înregistrare sistematică contractate de primării la nivel de sector cadastral, de la 84 de lei + TVA/carte funciară, la 109 lei + TVA/carte funciară.

Totodată, sunt asigurate fondurile pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) pentru minimum trei UAT-uri din cadrul fiecărui judeţ, nominalizate de consiliile judeţene.

O altă modificare a actului normativ permite finanțarea, prin PNCCF, a lucrărilor de întocmire a planurilor parcelare, coordonate de comisiile locale de restituire a proprietăților funciare.

În cazul terenurilor din extravilan care au făcut obiectul legilor fondului funciar și pentru care suprafața din măsurători este mai mare decât cea înscrisă în actele de proprietate, diferența de suprafață va fi înscrisă cu mențiunea proprietar neidentificat și rămâne în rezerva Comisiei locale de fond funciar. Prestatorul respectivei lucrări de înregistrare sistematică va fi remunerat cu 50% din prețul pentru unitatea de măsură, respectiv hectar sau imobil.

Noile prevederi permit accelerarea procedurii de înregistrare sistematică a proprietăților, prin eliminarea obligativității contrasemnării, de către primar, a documentelor tehnice ale cadastrului sistematic, precum și prin simplificarea normelor referitoare la înscrierea posesiei în cartea funciară.

De asemenea, modificările aduse Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare clarifică statutul instituțiilor subordonate Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), respectiv al oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI), al birourilor teritoriale și cel al funcției de registrator coordonator.  

Actul normativ instituie obligativitatea unei practici unitare în materie de publicitate imobiliară, la nivel național, și clarifică normele referitoare la înscrierea condominiilor.

Noile prevederi vor intra în vigoare după trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

În prezent, la nivel național, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a proprietăților în 2.307 unități administrativ-teritoriale (UAT), pe o suprafață de peste 6,2 milioane de hectare. Lucrările, realizate atât la nivelul întregii localități (în 498 de UAT-uri), cât și pe sectoare cadastrale, sunt gratuite pentru cetățeni și se desfășoară în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF). Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene nerambursabile, dar și din bugetele  primăriilor.

În anul 2023, ANCPI, instituție publică în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat cadastrarea integrală a 57 de comune din țară.

Astfel, numărul total al UAT-urilor în care au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a ajuns la 225. De asemenea, ANCPI a înscris în evidențele de cadastru și carte funciară imobilele din 24.933 de sectoare cadastrale. Suprafața totală a imobilelor înregistrate, gratuit pentru cetățeni, este de 5.283.039 de hectare.

Dintre cele 225 de localități în care au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților, șase au beneficiat de cofinanțare (din veniturile proprii ale ANCPI și bugetul autorităților locale), iar 102 comune au fost cadastrate din fonduri europene, prin Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”.

Totodată, din cele 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 7,44 de milioane de hectare (78%).

PNCCF are ca scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul primăriilor.

Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!