Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a lansat campania naţională ”Curăţăm România!”, care se desfăşoară în perioada 4 aprilie – 4 mai 2022, sub sloganul ”Vrem o ţară fără deşeuri abandonate!”.
”Curăţăm România!” este prima campanie de acest fel, în care sunt implicate autorităţile centrale şi cele locale, asociaţiile de profil, Asociaţiile Municipiilor, Oraşelor, Comunelor, instituţiile deconcentrate, societatea civilă.
”Orice loc în care deşeurile sunt abandonate este expresia nepăsării şi a ruşinii. Astăzi sunt mii de localităţi în România, în care găsim privelişti sufocate de deşeuri. Campania ŤCurăţăm România!ť trebuie, în primul rând, să ne înveţe să ne pese şi să ne pună pe toţi la treabă pentru a da copiilor noştri alte sate, alte comune, alte oraşe! Prin această campanie, facem un apel ferm către autorităţile locale pentru că legislaţia spune foarte clar că salubrizarea oraşelor, comunelor, este responsabilitatea lor. De aceea, dincolo de apelul la implicare, punem la dispoziţia UAT-urilor şi un program de finanţare pentru aceste acţiuni, cu un buget total de 20 de milioane de lei. Dacă nu gestionăm corect deşeurile, nu doar că nu vom schimba faţa României pătată de acestea, însă vom pierde şi economic. Dincolo de autorităţile locale, instituţiile noastre vor fi şi ele implicate, de la RNP – Romsilva pentru păduri mai curate, la ANAR pentru ape asemenea, precum şi GNM, care să supravegheze rezultatele”, a subliniat ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Barna Tanczos.
În scopul derulării eficiente a acestei campanii, în funcţie de numărul locuitorilor din UAT-urile beneficiare, se vor acorda sume între 3.000 şi 30.000 de lei.
În cadrul campaniei, sunt eligibile proiectele care au ca scop ecologizarea zonelor afectate de poluarea cu deşeuri (plastic, metal, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, sticlă, hârtie, cartoane, lemn, cauciuc, materiale textile, baterii şi acumulatori, anvelope), inclusiv a gospodăriilor, zonelor de protecţie din jurul lacurilor naturale, a lacurilor de acumulare, cursurilor de apă, digurilor, a canalelor, barajelor şi a altor lucrări hidrotehnice, a câmpurilor şi pădurilor de pe raza teritorială a UAT/ADI.
”Prin această campanie, dăm un semnal tuturor că ne pasă de ţara noastră şi că ne pasă de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Pe de o parte, avem de a face cu indiferenţa unora, iar pe de altă parte, avem de a face cu reaua intenţie a altora, a celor care aruncă deşeurile în modul acesta. Totodată, venim în sprijinul UAT-urilor, astfel încât acestea să-şi poată deconta parte din cheltuielile pe care le vor efectua în această perioadă de campanie şi mă bucur şi salut disponibilitatea şi discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România, cu reprezentanţii Asociaţiei Comunelor din România, cu cei ai Asociaţiei Oraşelor din România”, a declarat Bogdan Radu Balanişcu, secretar de stat în cadrul MMAP.
În cadrul campaniei se vor colecta categoriile de deşeuri eligibile, doar în condiţiile în care cantităţile respective de deşeuri NU fac obiectul contractelor încheiate de solicitanţii finanţărilor cu operatorii licenţiaţi/autorizaţi.