Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, că la nivel guvernamental va fi promovat un proiect prin intermediul căruia se vor asigura sumele necesare pentru a pune în siguranță podul care face legătura între localitățile Rusu Bârgăului – Valea Poienii – Dorolea.
”Am văzut că există o problemă la podul care face legătura între Rusu Bârgăului – Valea Poienii – Dorolea. M-am consultat cu domnii primari, cu domnul prefect și cu domnul președinte. Am avut o discuție foarte bună cu toți colegii din Ministerul Dezvoltării, cu premierul României, domnul Marcel Ciolacu, care mi-a dat tot suportul domniei sale în această direcție, și vom promova, în termen cât mai scurt, un proiect prin care să asigurăm sumele necesare pentru ca acel pod să fie pus în siguranță. E un lucru care trebuie făcut în cel mai scurt timp, iar conform prevederilor bugetare, estimăm că în luna februarie se va și întâmpla acest lucru”, a spus ministrul Bogdan Ivan.
Podul peste râul Bistriţa, care face legătura între localităţile Rusu Bârgăului – Valea Poenii – Dorolea, prin drumul comunal 6B, a fost închis marţi seara de autorităţi, după ce au fost semnalate deformări ale acestuia.
Doamnele ce face campania electorală din om.
Vezi ce faci cu doctoratul, lasa ne cu aburelile că ne am saturat de voi .