Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, s-a întâlnit luni, în timpul vizitei sale în municipiul Bistrița, și cu primarii liberali din județul Bistrița-Năsăud. Acest lucru însă a stârnit reacții din partea reprezentanților PSD, nemulțumiți de faptul că primarii social-democrați din județ nu au fost invitați să ia parte la discuțiile cu ministrul.
Întâlnirea ministrului Dezvoltării cu primarii liberali din județ a avut loc în sediul PNL Bistrița-Năsăud, potrivit deputatului liberal Diana Morar.
”Vizita domnului ministru al Dezvoltării, Adrian Veștea, este foarte bine primită de primarii liberali din județ. Știu ce nevoi au fiecare din toate discuțiile pe care le am cu ei, din toți acești primi trei ani de mandat, în care le-am fost aproape și am ajutat cu tot ce am putut. Știu și că dialogul lor cu domnul Veștea este foarte util și aplicat, pentru că are o înțelegere foarte clară, de la firul ierbii, a ceea ce înseamnă dezvoltarea unui județ. Adrian Veștea a fost primit de primarii liberali cu căldură și cu ospitalitatea tipică din zonă. Dar și cu multe întrebări concrete despre proiectele ministerului, oportunități de finanțare și dezvoltare, viitoare modificări legislative sau priorități. Îi mulțumesc domnului ministru pentru toată deschiderea arătată și îl asigur că în noi are parteneri pe termen lung care împărtășesc aceeași viziune: o Românie modernă și dezvoltată”, a spus deputatul Diana Morar.
Pe de altă parte, deputatul PSD Daniel Suciu a criticat, într-un mesaj postat pe o rețea de socializare, faptul că la întâlnirea cu ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nu au fost invitați să participe și primarii PSD.
”Dragi “parteneri” liberali, domnule ministru Adrian Veștea, domnule primar și președinte Ioan Turc, precizez de la început că nu e musai și nu ne-a cerut nimeni să vă iubim, sau viceversa, dar v-aș ruga să țineți cont de un lucru esențial: ESTE NU DOAR contraproductiv dar și inelegant ca ministrul dezvoltării și administrației publice (adică al tuturor primarilor și comunităților) să vină într-un județ și să evite să se întâlnească cu cei 42 de primari ai PSD (din 62 câți are județul). Înțeleg că președintele și primarul PNL este deranjat de criticile noastre, dar este infantil să nu îl lași (bănuiala noastră) pe ministrul unui Guvern de coaliție să se întâlnească cu primarii partenerilor de guvernare. Că l-a dus domnul Turc pe la șantierele începute de noi și s-a lăudat cu ele, nicio surpriză, dar administrația nu este politică și este o greșeală MARE a unui ministru din Guvernul României să se vadă, în sediul partidului, doar cu primarii PNL. În speranța că afrontul adus celor peste 150.000 de bistrițeni ce trăiesc în comunități conduse de primari PSD nu se va repeta, îl asigur pe domnul ministru Veștea că aceștia din urmă, chiar și neinvitați și evitați, sunt printre cei mai buni din țară. Iar domnului Turc nu îi transmit nimic, că atâta preț pune dânsul pe colegii primari din județ!”, a transmis deputatul Daniel Suciu.
Ministrul Adrian-Ioan Veștea a efectuat luni o vizită de lucru în municipiul Bistrița, unde a verificat stadiul lucrărilor la obiective de investiții finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.