După ce Primăria Bistrița a publicat un raport cu privire la stadiul lucrărilor executate pe șantierele deschise în municipiu, una dintre companiile care efectuează o mare parte din acest lucrări – MIS Grup – a oferit o serie de clarificări cu privire la modul în care se derulează investițiile.
Redăm integral mesajul companiei MIS Grup, publicat pe pagina oficială de pe o rețea de socializare:
”Din dorința de a informa corect bistrițenii și pentru că vrem să găsim soluții, nu să căutăm vinovați, să ducem la capăt proiecte și să ne bucurăm alături de întreaga comunitate, compania M.I.S. Grup transmite următoarele clarificări importante:
• Ne dorim să finalizăm toate proiectele cât mai repede, fiind în beneficiul tuturor acest lucru, însă nu acceptăm ca bistrițenii să fie informați greșit.
• Contractual, în documentele oficiale semnate de către conducerea Primăriei Bistrița, termenul de finalizare a proiectului „Reconfigurarea axei de transport public pe traseul: str. Gării – bdul. Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului, mun. Bistrița” este în data de 04.07.2024.
• Apariția în spațiul public a faptului că, acest proiect trebuie să fie gata în data de 31.12.2023, “în caz contrar municipalitatea este nevoită să restituie Uniunii Europene contravaloarea“ este un neadevăr, dovedit de contractul semnat. În plus, la nici o întâlnire de lucru nu ni s-a semnalat această situație, noi fiind informați cu ajutorul presei.
• De asemenea, facem precizarea că obiectivul de investiții a fost întârziat pentru o perioadă de un an jumătate întrucât în această perioadă proiectul s-a aflat în faza de evaluare la Primăria Municipiului Bistrița.
• În acest moment, din cauza devierilor de rețele electrice pentru pasajul subteran din zona bdul. Decebal și a sensurilor giratorii, activitatea companiei este suspendată, noi lăsând compania responsabilă de partea electrică să își realizeze contractul. (𝘮𝘢𝘪 𝘮𝘶𝘭𝘵𝘦 𝘥𝘦𝘵𝘢𝘭𝘪𝘪 𝘭𝘢 𝘧𝘪𝘯𝘢𝘭𝘶𝘭 𝘵𝘦𝘹𝘵𝘶𝘭𝘶𝘪 *)
• În ceea ce privește proiectul „Linia Verde”, pentru care, de asemenea, s-a speculat că Primăria Bistrița ar trebui să restituie Uniunii Europene contravaloarea, dacă nu este finalizat până la data de 31.12.2023, informăm bistrițenii asupra faptului că:
• Primăria Municipiului Bistrița a optat pentru o serie de schimbări spontane în proiect asupra cărora constructorul nu are niciun control.
Una dintre schimbările aduse proiectului este reprezentată de alegerea unui alt tip de pavaj pentru trotuarele pietonale.
• În acest moment, Primăria Bistrița este în proces de a demara încă o licitație, fiindcă la prima nu a fost niciun ofertant.
• Licitațiile sunt manageriate exclusiv de Primăria Municipiului Bistrița, iar aceste modificări prelungesc în mod automat perioada de execuție a lucrărilor.
• Legal, în timpul acestor licitații și modificări, compania nu are dreptul să își desfășoare activitatea, iar noul termen limită poate să fie făcut public doar după finalizarea acestor proceduri.
Vrem să ne ducem la îndeplinire proiectele, să vedem că Bistrița se dezvoltă frumos și să găsim rapid soluții. Pentru că avem toată bunăvoința, o echipă de specialiști, dispoziția să muncim și să ne îndeplinim sarcinile contractuale, nu acceptăm să fie speculate neadevăruri.
Pentru a preîntâmpina apariția de informații eronate în spațiul public, Compania M.I.S Grup răspunde presei și tuturor bistrițenilor, în cel mai scurt timp, la adresa de email: office@misgrup.ro
În ceea ce privește obiectivul „Reconfigurarea axei de transport public pe traseul: str. Gării – bdul. Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului, mun. Bistrița”, menționăm că în conformitate cu Acordul contractual nr. 101/L/06.06.2022, privind lucrările aferente acestui proiect de investiții, Clauza 1, litera q), „Durata de Execuție a Lucrărilor este de 24 de luni și decurge de la data comunicată prin Ordinul Administrativ și poate fi întreruptă pe perioada de timp friguros (Reglementată prin Normativul C 16/1984 – Realizarea pe timp friguros a lucrărilor de construcții și a instalațiilor aferente) la solicitarea Contractantului”.
Precizăm că pentru acest obiectiv de investiții, Ordinul Administrativ de Începere înregistrat sub numărul 65222/28.06.2022, a fost adus la cunoștința MIS Grup de către Direcția Tehnică din cadrul Primăriei Municipiului Bistrița, prin Serviciul Investiții Căi de Comunicații și prevede că „în conformitate cu prevederile clauza 33 din condiții generale, se emite prezentul ORDIN ADMINISTRATIV DE ÎNCEPERE cu specificarea că acesta intră în vigoare cu data de 04.07.2022, dată de la care decurge termen de punere la dispoziție a Șantierului.”
Având în vedere datele de mai sus, vă informăm că termenul de finalizare a lucrărilor la obiectivul amintit anterior prezentat în spațiul public ca fiind data de 31.12.2023, este unul incorect. Coroborând informațiile din Acordul contractual și Ordinul administrativ de începere, termenul de finalizare este data de 04.07.2024”.