Moldovan: ”Protocolul cu PRO România și ALDE este încă în viață. Alte trei partide vor să intre într-o alianță electorală cu PSD”

Președintele Partidului Social Democrat Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a declarat că nu a primit niciun fel de înștiințare din partea liderilor locali ai PRO România referitoare la renunțarea la protocolul privind înființarea unei alianțe între PSD, PRO România și ALDE, motiv pentru care, în opinia sa, ”protocolul este viabil, încă în viață”. În plus, Moldovan susține că alte trei partide politice și-au manifestat intenția de a intra în alianță. 

Nu știu cum e cu PRO România asta. Nu am primit niciun fel de comunicare cum că, în mod oficial, PRO România a ieșit din acest protocol cu noi. Din punctul meu de vedere, protocolul este încă viabil, deși documentul nu a fost încă semnat. Am citit cu mare interes comunicatul, dar nu am o informare oficială din partea PRO România. Nu vorbesc de comunicare oficială în scris, ci de faptul că nu am primit nici măcar un telefon de la cineva care să își spună că e nemulțumit de ceva și că nu vom face ceva. Protocolul e unul perfectibil, noi am nominalizat atunci câte doi reprezentanți care trebuie să se întâlnească și să negocieze. Aștept o comunicare oficială. Vedem astăzi după-masă, mâine, când vom avea o întâlnire. Din punctul meu de vedere, protocolul este în viață. El fiind nesemnat astăzi, dar săptămâna aceasta va fi și semnat. Oricum apreciez foarte mult că prietenii mei de la PRO România cumva cu mine vor, nu vor cu altceva, deci oricum e un gest drăguț din partea lor”, a declarat Emil Radu Moldovan.

Totodată, în ceea ce privește o alianță electorală pentru alegerile locale, Emil Radu Moldovan a mai completat că încă trei partide politice și-au manifestat intenția de a face parte dintr-o astfel de alianță.

Mai sunt alte trei partide care m-au contactat că vor să intre în alianță. Nu mă întrebați care, că nu pot să spun. Dar sunt trei, pe lângă cele trei. Spre deosebire de declarațiile pe care le-am văzut făcute de anumiți lideri, care au spus că ei fac alianță cu absolut oricine în afară de PSD, pe mine n-o să mă vedeți să fac astfel de afirmații pentru că am îmbătrânit. Făceam și eu când eram mai tânăr. În viață, în general, nu se folosește dictonul acesta cu ‘niciodată să nu spui niciodată’”, a mai spus Emil Radu Moldovan.

Reamintim că duminică seară, prin intermediul unui comunicat de presă, PRO România Bistrița-Năsăud a anunțat că a decis să respingă adoptarea și semnarea protocolului de colaborare electorală cu PSD și ALDE și că formațiunea politică va merge pe liste separate.

De asemenea, PRO România Bistrița-Năsăud mai completa ca s-a hotărât, cu majoritate de voturi, susținerea candidaturii uninominale a președintelui  PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan. Însă, cu toate acestea, PRO România va depune o listă separată pentru consilierii județeni. În ceea ce privește Primăria municipiului Bistrița, PRO România Bistrița-Năsăud a anunțat că va avea candidat propriu.

Răsturnare de situație. PRO România Bistrița-Năsăud anunță că va merge pe liste separate de PSD și ALDE la alegerile locale

 

error: Content is protected !!