LEONI își reia activitatea! Muncitorii au dat-o la pace și au acceptat oferta: salarii mai mari cu 100 – 200 lei la ÎNCADRARE și 3 lei în plus la TICHETUL de masă!

Prefectul Ovidiu Frenț s-a întâlnit cu conducerea fabricii Leoni și au discutat despre greva spontană declanșată de muncitori. La discuții au participat: dl. Ralf Singmann – managerul fabricilor de productie Leoni din Europa (care a venit în România mai devreme pentru rezolvarea problemelor),dl. Daniel Deneș – manager Administrativ și d-na Alina Mureșan – manager Resurse Umane.

c55

c1

 

 

 

 

 

 

 

Mesajul prefectului:

„A fost încheiat un protocol iar astăzi urma să fie semnat contractul de muncă în care sunt cuprinse drepturile salariale negociate de cele două părți, aceste drepturi conținând creșteri la salariile de încadrare, bonusuri și tichete de masă, noul pachet salarial fiind comunicat astăzi angajaților.

d33

Astfel, etapele legale și procedurale au fost încheiate și activitatea ar fi trebuit să se desfășoare fără probleme, protestul declanșat ieri situându-se în afara cadrului legal. Probabil în aceste situații se crează impresia că s-ar fi putut obține mai mult, fără a se evalua consecințele unui conflict pe termen lung și eventualitatea ca acesta să conducă la închiderea unei fabrici.
Sunt conștient de faptul că salariile din fabricile Leoni (ca și din toată România), sunt sub nivelul pretențiilor și al aprecierii noastre personale a muncii, dar trăim într-o piață liberă în care regula de bază este cea a raportului cerere-ofertă, iar România a atras investitori tocmai prin costul mai mic al muncii în comparație cu alte țări. Știu și că un investitor internațional va muta fără remușcări capacitățile de producție acolo unde știe că poate realiza calitate și profit.

Sper totuși ca încă de mâine ambele părți, angajați și angajator, să găsească o cale de conciliere și de reluare a activității (m-am oferit să mediez în continuare dialogul dintre părți), managerul german asigurându-mă că va soluționa și solicitările angajațior care privesc îmbunătățirea condițiilor de muncă”, a scris prefectul Ovidiu Frenț pe pagina sa de Facebook.

Sumele negociate prevăd creșteri salariale nesemnificative, astfel:

Salariul de încadrare:

– de la 1.450 de lei la 1.550 de lei pentru angajați cu 2 luni vechime
– de la 1.450 la 1.600 lei pentru angajați cu 1 an vechime
– de la 1.450 la 1.650 lei pentru angajați cu peste 2 ani vechime.

leoni 0

l7

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fabrica Leoni și-a reluat activitatea începând de vineri 12 mai iar ziua de joi va fi recuprată.

Citiți și: 

 

l13

LEONI: Au promis salarii mai mari cu 100 – 200 lei la ÎNCADRARE și 3 lei în plus la TICHETUL de masă! Schimbul 2 s-a ANULAT și oamenii vor GREVĂ generală, pe perioadă nedeterminată! Se-mpute TREABA!

error: Content is protected !!