Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Bistrița-Năsăud atrage atenția că municipiul Bistrița e pe muchie de cuțit și mai are foarte puțin până când va ajunge la o rată de infectare de 3 la mia de locuitori. În situația în care se va atinge acest prag, autoritățile anunță că vor dispune noi măsuri restrictive.
”Numărul cazurilor de COVID-19 crește alarmant! Incidența de cazuri de infectare cu noul coronavirus în Bistrița este de 2,51/1000! În cazul în care incidența atinge o valoare ce depășește 3/1000 locuitori, vor fi introduse noi măsuri de restricție pentru a stopa tendința de creștere a răspândirii”, a transmis CJSU Bistrița-Năsăud.
Măsurile prevăd suspendarea activității operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
De asemenea, dacă se va atinge pragul de 3 la mia de locuitori, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, va deveni obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.
În aceste condiții, autoritățile fac apel la cetățeni să respecte toate măsurile impuse în contextul epidemiologic actual.
”Vă rugăm să respectați cu strictețe măsurile de protecție a sănătății ce presupun distanțarea fizică și purtarea măștii, precum și evitarea zonelor aglomerate”, a transmis CJSU Bistrița-Năsăud.
Numai de la începutul acestei săptămâni și până astăzi, în Bistrița au fost înregistrate circa 80 de cazuri de COVID-19.