Municipiul Bistrița, printre orașele selectate pentru a deveni neutre climatic până în 2035

Oraşele Alba Iulia, Bistriţa, Braşov, Bucureşti, Buzău, Constanţa, Iaşi, Oradea, Reşiţa şi Timişoara au fost selectate pentru a deveni neutre climatic până în 2035, a anunţat platforma naţională M100.

Aceste oraşe vor primi în următorii ani sprijin în dezvoltarea planurilor de neutralitate climatică şi finanţare pentru a implementa acţiuni care să le ajute în tranziţia verde.

Cele 10 oraşe au fost alese de către un juriu internaţional format din specialişti în urbanism şi dezvoltare urbană, în cadrul unei competiţii desfăşurate în perioada iunie-septembrie 2024.

”Alba Iulia, Bistriţa, Braşov, Bucureşti, Buzău, Constanţa, Iaşi, Oradea, Reşiţa şi Timişoara sunt oraşele care vor fi sprijine pentru a-şi reduce emisiile de carbon până în 2035 şi pentru a se transforma în oraşe smart, verzi şi prietenoase cu locuitorii lor. Cele 10 oraşe se alătură astfel celor trei oraşe din România care au pornit deja în cursa spre neutralitate climatică – Cluj Napoca, Bucureşti sector 2 şi Suceava, fiind selectate în Misiunea Europeană „100 de oraşe inteligente şi neutre climatic” şi care au făcut deja paşi importanţi spre tranziţia verde”, se arată într-un comunicat transmis de M100.

Misiunea M100 este o misiune-oglindă a celei europene şi îşi propune să replice la nivel naţional politicile europene şi să ajute şi alte oraşe româneşti să atingă ţintele de reducere a emisiilor de carbon asumate la nivel naţional prin Pactul Verde European.

M100 e astăzi cu un pas mai aproape de scopul pe care ni l-am propus la nivel naţional: să atingem neutralitatea climatică în oraşele româneşti. Felicitări celor 10 oraşe care au fost selectate în Misiunea M100, pentru efortul pe care l-au depus şi pentru soluţiile inovatoare pe care le-au propus. Munca serioasă, însă, începe abia acum şi asigur cele 10 oraşe selectate că vom face tot posibilul să le ajutăm nu doar să înveţe cum să îşi construiască strategii prin care să devină neutre climatic, ci şi să le finanţăm soluţiile. Ştim că aceste eforturi trebuie susţinute printr-o finanţare adecvată, aşa că ne propunem ca până în 2035 să finanţăm, prin intermediul M100, proiecte în valoare de 1 miliard de euro ale celor 10 oraşe selectate acum şi ale celor trei din Misiunea Europeană, Cluj-Napoca, Bucureşti – Sector 2 şi Suceava. Aceasta este doar una din iniţiativele M100, iar pe viitor vom continua să oferim sprijin tuturor oraşelor româneşti şi să diversificăm tipurile de suport pe care îl oferim”, a precizat Ovidiu Cîmpean, secretar de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Coordonator al Hub-ului M100.

În perioada următoare, cele 10 oraşe vor dezvolta cu ajutorul consultanţilor din echipa M100 Climate City Contracts, un model de plan de acţiune dezvoltat la nivel european care să le ajute să identifice soluţiile individuale pe care trebuie să le implementeze pentru a deveni neutre climatic.

Ulterior, prin intermediul M100, oraşele vor putea aplica pentru finanţări pentru a implementa acţiunile din planurile dezvoltate în domenii precum: energie verde, sustenabilitate şi mobilitate smart, economie circulară, guvernanţă verde etc.

Cele 10 oraşe vor învăţa, de asemenea, din experienţa celor trei oraşe deja incluse în Misiunea Europeană şi vor putea deveni, la rândul lor, exemple de bună practică pentru alte oraşe româneşti.

Oraşele au fost selectate în urma unui proces similar cu cel european, iar aplicaţiile primite din partea celor 16 oraşe participante au impresionat membrii juriului prin ideile inovatoare propuse.

One comment

  1. Balan Marius -Horea- ecologist

    GARGARA este aceasta stire atata timp cat Primaria nu a renyuntat la dalarea kmO adica Piata Centrala unde se doreste lichidarea lumii verzi din jurul Bisericii Evanghelice.
    Primaria ne-a pacalit si a ales din nou un proiect miselesc care dateaza de pe vremea lui Cretu, adica radem tot ca asa este si la Sibiu si Viena in Piata Centrala de la ei.
    De ce sa nu ne luam dupa ei ca vorba aceea sunt din occident chiar daca si la ei sunt boi cat incape prin administratie.Astfel vom avea si noi o noua INSULA de CALDURA (ICU) unde ne va fi cald la picioare cu inca 3,6 grade .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!