Guvernul a adoptat un act normativ care conţine o serie de măsuri care asigură respectarea drepturilor pacientului şi accesul la servicii medicale necesare în condiţiile utilizării eficiente a fondurilor alocate în acest scop.
Astfel, se aprobă implementarea unui subprogram dedicat persoanelor cu tulburări din spectrul autist în cadrul Programului naţional de sănătate mintală, care va asigura accesul pacienţilor care suferă de această afecţiune la serviciile conexe necesare, recomandate de medici specialişti: servicii de logopedie, consiliere psihologică, kinetoterapie. Această măsură are ca scop îmbunătăţirea stării de sănătate şi a calităţii vieţii sociale, în primul rând pentru copiii cu astfel de afecţiuni.
De asemenea, în cazul pacientelor care au suferit intervenţii chirurgicale oncologice la sân, CNAS va deconta intervenţia chirurgicală de simetrizare a glandei mamare. Până în prezent, pacientele cu afecţiuni oncologice la sân care necesitau mastectomie, beneficiau de reconstrucţie mamară, la recomandarea specialistului, fără intervenţia chirurgicală de simetrizare a glandei mamare sănătoase cu glanda mamară reconstruită. Această măsură va avea un impact pozitiv asupra calităţii vieţii şi a reinserţiei sociale a femeilor care necesită acest tip de intervenţie, care până acum se realiza doar contra cost.
Actul normativ reia şi demersul normativ pentru punerea în aplicare a Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 818/2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi daune sănătăţii propriei persoane” din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Astfel, nu vor mai exista situaţii în care părinţii să fie obligaţi la plata contravalorii serviciilor medicale de care au beneficiat copiii acestora urmare a unor accidente generate de aceşti copii.
De asemenea, actul normativ cuprinde şi măsuri referitoare la modul de acordare a certificatelor de concediu medical. Astfel, persoanele asigurate într-un stat membru care devin asigurate pe teritoriul României, au dreptul şi vor beneficia, la nevoie, de concediu medical din primele zile de asigurare, în condiţiile îndeplinirii stagiului minim de cotizare, respectându-se astfel regulamentele europene în domeniu.
În vederea debirocratizării şi îmbunătăţirii accesului persoanelor asigurate la concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, actul normativ aprobat elimină obligaţia prezentării lunare la medicul expert, în cazul bolnavilor diagnosticaţi cu SIDA şi neoplazii, pentru prelungirea până la un an si 6 luni a certificatului de concediu medical. Aceste categorii de pacienţi au beneficiat de această reglementare până la data de 9 iulie 2020, în baza OUG nr.25/2020.
Persoanele diagnosticate cu tuberculoza au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, fără condiţii de stagiu de cotizare, pe toată perioada de tratament, până la vindecare, în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr.302/2018.
De asemenea, pentru personalul militar în activitate, poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare, se majorează durata maximă a concediilor medicale, pentru a evita majorarea deficitului de personal în ministerele şi instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională. Astfel, în situaţii temeinic motivate de posibilitatea recuperării medicale, concediul medical se poate prelungi de către medicul specialist până la 183 de zile, iar comisiile de expertiză medico-militară pot propune acordarea unor concedii medicale de până la 550 de zile.