Nouă arii naturale protejate au primit finanţare europeană printr-un proiect derulat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa – Năsăud

La data de 16 decembrie, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa – Năsăud a semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Elaborarea planurilor de management pentru siturile Natura 2000 ROSCI0393 Someşul Mare, ROSCI0232 Someşul Mare Superior, ROSCI0400 Şieu – Budac, ROSCI0437 Someşul Mare între Mica şi Beclean, ROSCI0095 La Sărătură, ROSCI0396 Dealul Pădurea Murei – Sângeorzu Nou şi ROSCI0441 Viile Tecii şi ariile protejate de interes naţional 2202 Masivul de sare de Sărăţel şi 2208 La Sărătură”, proiect finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 Axa prioritară 4 – Protecţia Mediului, prin măsuri de conservare a biodiversităţii, monitorizarea calităţii aerului şi decontaminare a siturilor poluate istoric.

Partenerul APM BN în cadrul acestui proiect este Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, care are calitatea de administrator al ariilor protejate menţionate în titlul proiectului.

Perioada de implementare a acestui proiect este de 36 de luni, iar valoarea totală a proiectului este de 7.867.705,46 lei din care fonduri FEDR 85% şi 15% cofinaţare MMAP.

”Pentru elaborarea planurilor de management, proiectul va cuprinde o serie de activităţi, cum sunt: elaborarea studiilor care vor sta la baza planurilor de management pentru ariile naturale protejate vizate de proiect, acţiuni de consultare, conştientizare şi informare adresate publicului şi factorilor de interes din unitaţile teritorial administrative pe suprafaţa cărora se suprapun ariile naturale protejate, activităţi de întărire a capacităţii administrative a custodelui acestor arii naturale protejate”, spune directorul APM Bistrița-Năsăud, Sever Roman.

2 comments

  1. Balan Marius-ecologist PV

    Cine crede in povestea cu ARIILE PROTEJATE din Romania este un mare fraier. Propejate sunt doar interesele MAFIEI. Mintim Europa si in somn !Mergeti si vedeti ultimele lucrari de asa zisa amenajare impotriva inundatiilor de pe BUDAC-SIEU si paraul DIPSA. S-au dat bani la nebuni de la Dancila sa strice tot.

  2. Anul acesta in luna Noiembrie a fost promulgata Legea privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei mediului. Potrivit expunerii de motive, preluarea custodiei ariilor naturale protejate care necesită custode de către Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, în vederea unei gestionări unitare a acestor arii naturale protejate şi a realizării proiectelor de infrastructură cu finanţare europeană în cadrul financiar 2014-2020.
    Prin acest act normativ se elimină noţiunea de custode de arie naturală protejată, precum şi organizaţiile neguvernamentale dintre entităţile care pot administra arii naturale protejate.
    Legea prevede că rezervaţiile ştiinţifice, rezervaţiile naturale, monumentele naturii şi, după caz, geoparcurile, siturile patrimoniului natural universal, zonele umede de importanţă internaţională, siturile de importanţă comunitară, ariile speciale de conservare şi ariile de protecţie specială avifaunistică care nu necesită structuri de administrare special constituite se administrează de către Agenţia Naţională de Arii Naturale Protejate.
    Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate poate încheia parteneriate pentru administrarea ariilor naturale protejate prevăzute mai sus cu persoane juridice de tipul: instituţii de învăţământ şi cercetare, muzee, autorităţi publice locale, organizaţii neguvernamentale, care desfăşoară activităţi în domeniul ariilor naturale protejate.

error: Content is protected !!