O femeie de aproximativ 60 de ani și-a pierdut viața, aseară, în urma unui accident rutier petrecut pe raza localității Coldău. Femeia a încercat să traverseze printr-un loc nepermis Drumul Național 17, moment în care a fost accidentată de un șofer care circula de la Beclean înspre Dej.
Cu toate că la locul accidentului s-a deplasat un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, medicii nu au reușit să salveze viața femeii. Aceasta se afla în stop cardiorespirator când au ajuns medicii la fața locului și, deși au fost începute manevrele de resuscitare, organismul femeii nu a mai răspuns, iar medicii s-au văzut nevoiți să constate decesul.
”În ciuda eforturilor echipajelor medicale, organismul femeii nu a răspuns manevrelor de resuscitare” a precizat Marius Rus, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița.
Polițiștii au făcut cercetări la fața locului și au stabilit că femeia a încercat să traverseze strada prin loc nepermis, fără să se asigure. Victima era din localitatea Zagra, iar șoferul de doar 19 ani care a accidentat-o era din localitatea Dobric. Acesta s-a ales cu dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de ucidere din culpă.
În plus, la scurt timp după producerea acestui accident, un echipaj de Medicină Legală care a pornit spre localitatea Coldău pentru a ridica trupul neînsuflețit al femeii decedate în urma accidentului rutier a fost implicat și el într-un alt accident produs pe Bulevardul Independenței din Bistrița.
O femeie nu a acordat prioritate de trecere autoturismului aparținând Serviciului de Medicină Legală și astfel s-a produs impactul.
”În accident au fost implicate două mașini. Șoferul primei mașini a suferit o contuzie abdominală și a fost dus la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița. În cealaltă mașină era un copil de aproximativ 5 ani, cu mama lui, dar aceștia au părăsit locul accidentului înainte să ajungă echipajul SAJ”, a precizat managerul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, Anabella Muzsi.
Viteza neadaptată la condiţiile de trafic şi traversarea neregulamentară a pietonilor sunt principalele cauze ale accidentelor rutiere produse în judeţul nostru, în anul 2017.
Poliţiştii de la Rutieră recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, cu viteza adaptată carosabilului umed şi să acorde o atenţie sporită pietonilor.
Chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!
Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor de autovehicule să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă.
De asemenea, pietonilor le recomandă să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.