Județul Bistrița-Năsăud este vizat, pe parcursul zilei de joi, de o nouă atenționare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Astfel, în intervalul 25 iulie, ora 12:00 – 25 iulie, ora 23:00, ”în Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei, sudul Moldovei și local în zona de munte vremea va fi instabilă. Vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii (rafale în general de 50…70 km/h) și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/m”.
Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.