O nouă campanie de vaccinare de tip drive-through se va desfășura în municipiul Bistrița, la finalul acestei săptămâni. Pe parcursul zilei de sâmbătă, 15 mai, două fluxuri de vaccinare vor funcționa în parcarea magazinului Selgros, informează Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
Cetățenii care aleg varianta drive-through pentru a se vaccina se pot prezenta în intervalul orar 08:00 – 20:00 în locația stabilită, iar cele două echipe de vaccinare de la fața locului vor administra serul Pfizer.
”Acțiunea de sâmbătă vine ca o continuare a campaniei de vaccinare din zilele de 8 și 9 mai, care s-a dovedit foarte eficientă, prin vaccinarea a 1.068 de persoane. Împreună cu colegii din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pregătim și alte campanii de vaccinare în alte zone ale județului, despre care vă vom informa în perioada următoare”, anunță prefectul Stelian Dolha.
În judeţul Bistrița-Năsăud, de la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, au fost administrate peste 76.500 de doze de vaccin, un număr de circa 31.800 de persoane fiind vaccinate cu ambele doze de vaccin.