O parte a stațiunii Colibița nu va fi racordată, cel puțin deocamdată, la rețele publice de alimentare cu apă potabilă și canalizare, cu toate că în zonă se fac investiții în acest sens, spune directorul companiei Aquabis SA, Ion Șandru.
Într-o conferință de presă susținută miercuri, Ion Șandru a vorbit despre investițiile aflate în derulare în această localitate.
”Avem investiții la Colibița finanțate de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Aquabis și aici ne referim la cele de apă – canal, lucrări deja începute. Partea de rețele aducțiune – distribuție a fost deja executată, rețelele sunt finalizate, acum se fac probe. Aici am contribuit financiar noi și Consiliul Județean, investiția fiind de circa 7 milioane de lei.
De asemenea, mai avem în execuție acum alimentarea cu apă. Deși termenul de finalizare este luna aprilie, constructorul ne-a promis că finalizează proiectul în decembrie.
E vorba de o captare pe un pârâiaș – Fundoaia Popii – o captare cu decantor, denisipator, stație de tratare cu filtre sub presiune, rezervor. La partea de distribuție avem branșamente, stații de pompare.
De aceste lucrări vor beneficia toți cei care dețin imobile pe malul drept al lacului și cei din satul Mița, până la punctul de măsură pe râul Bistrița al celor de la Apele Române, cam la un kilometru amonte de sat.
Pe partea de canalizare, s-au depus ofertele, dar din păcate a trebuit anulată prima licitație pentru că nu corespundea. S-a scos din nou la licitație și avem o singură ofertă depusă.
Cât de repede se va încheia contractul și se va da ordinul de începere, termenul de finalizare fiind undeva la finalul anului viitor. Aici discutăm de racorduri de canal, stații de pompe ape uzate – cele care vin pe malul lacului de pe toate drumurile care coboară spre lac, sunt 9 străduțe de toate – și stație de epurare modernă, conform cerințelor normativelor în vigoare ca să putem să descărcăm apa epurată în emisar amonte de coada lacului.
Aceasta este investiția pe partea de fonduri alocate de Consiliul Județean, cam 7 milioane de lei la apă și cam 10 milioane de lei la canal”, a explicat Ion Șandru.
În ceea ce privește stația de epurare care va deversa în amonte de coada lacului, în râu, sursa citată a completat că aceasta va fi una modernă, cu un debit controlat și monitorizată 24 de ore din 24. De asemenea, Aquabis SA deține autorizație de mediu pentru amplasarea acesteia în zona menționată.
Însă, în ciuda investițiilor, șeful Aquabis SA spune că o parte a stațiunii Colibița nu va beneficia de aceste rețele publice de apă și canalizare.
”Rămâne partea de mal stâng, dar nu din cauza noastră și nici a Consiliului Județean care a alocat fonduri în acest sens. Ne-am plimbat cu Primăria Bistrița Bârgăului și Primăria Tiha Bârgăului prin pădurea de pe malul stâng ca să găsim locație pentru amplasarea stației de epurare, dar nu a vrut nimeni să vândă teren în apropiere de lac sau coada lacului ca să amplasăm noi stație de epurare, motivul invocat fiind acela că ulterior scade valoarea terenului în zonă. Au fost multe promisiuni, multe negocieri, care au durat și doi ani de zile.
De asta s-a și întârziat atât de mult cu licitațiile. (…) Al doilea motiv pentru care a trebuit scos malul stâng a fost acela că cei de la Uniunea Comunelor Grănicerești nici nu au vrut să audă de investiție. Pe drumul pe care dânșii îl revendică am fi vrut să amplasăm, din 50 în 50 de metri, niște cămine pentru canalizare și conducta care venea îngropată.
În rest, nu deranjam drumul cu nimic. Nu au vrut și astfel s-a renunțat deocamdată la malul stâng. Vorbim aici atât despre apă, cât și despre canalizare. Deci nimeni nu ne-a dat teren”, a adăugat sursa citată, care a completat că proprietarii de imobile din această zonă au apă, dar din surse proprii, marea problemă fiind canalizarea.
Întrebat la care zonă se referă mai exact când spune malul stâng, Ion Șandru a spus că este vorba despre zona la care se ajunge dacă se trece barajul Colibița.
Ion Șandru a mai menționat că Aquabis are contracte pentru golirea foselor septice cu majoritatea deținătorilor de moteluri, hoteluri, pensiuni sau cabane de la Colibița. ”Unii apelează aproape lunar la noi, alții mai rar, depinde cât de des sunt întrebați de cei de la Garda de Mediu”, a adăugat sursa citată.