Raportările Biroului Electoral Central arată că la ora 19, în Bistrița-Năsăud, prezenţa la vot a fost de 24,46 la sută, cu circa 6 procente mai mult față de media de la nivel naţional (18, 87%).
Din cei 262.378 alegători înscriși în listele electorale permanente, au votat 64.203 de alegători, dintre care 58.097 figurau pe listele electorale permanente, 4.931 au fost înscriși pe liste suplimentare, iar 1.175 de persoane au votat prin intermediul urnei mobile.
La nivelul județului, cea mai mare prezenţă a fost înregistrată la Brăteni- 96,87%. De asemenea, un procent mare a mai fost la Valea Mare – 82,17%.
În schimb, există și secții cu o prezență extrem de mică la vot, care nu au reușit să ajungă nici măcar la procentul de 10 la sută, precum Ardan. cireșoaia, Matei sau Teaca.
Următoarea raportare va fi făcută după ce urnele vor fi închise, mai exact la ora 22:30.