Pacienţii asimptomatici sau cu forme uşoare de COVID-19 vor fi monitorizaţi de medicii de familie

Pacienţii asimptomatici sau cu forme uşoare de COVID-19 vor fi monitorizaţi şi asistaţi medical de către medicii de familie, după ce Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă în acest sens. Medicii de familie vor primi câte 105 lei pentru fiecare pacient pe care îl monitorizează.

A fost adoptată o ordonanţă de urgenţă în ceea ce priveşte tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19 asimptomatici sau cu forme uşoare. În această privinţă au fost reglementate procedurile de monitorizare a acestor pacienţi de către medicii de familie, astfel încât să fie redusă presiunea pe sistemul sanitar de urgenţă şi, în acelaşi timp, să fie implicată această zonă de servicii furnizate de medicii de familie în sprijinul pacienţilor şi în vederea efectuării acelor tratamente şi furnizării asistenţei medicale necesare acestor pacienţi. Practic, pacienţii infectaţi cu coronavirus, pacienţii asimptomatici vor fi monitorizaţi şi asistaţi medical de către medicii de familie, iar, în această privinţă, medicii de familie vor avea posibilitatea, potrivit acestei ordonanţe de urgenţă, să deconteze aceste prestaţii medicale în sumă de 105 lei pe caz din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

De asemenea, sursa citată precizează că medicii de familie vor putea elibera și certificatele necesare pacienţilor pentru concediile medicale aferente acestei perioade.

Este un act normativ, o ordonanţă de urgenţă foarte importantă adoptată de Guvernul României, după consultarea tuturor specialiştilor implicaţi în lupta cu epidemia de coronavirus şi reprezintă o soluţie adaptată la situaţia actuală, când vedem o evoluţie care pune la grea încercare sistemul sanitar românesc. Implicarea medicilor de familie este un act esenţial pentru a ajuta la reducerea presiunii pe sistemul medical de urgenţă şi în acest sens Guvernul face un apel către toţi medicii de familie să fie alături de toţi colegii din sistemul medical în acest efort comun de limitare a infecţiilor cu coronavirus şi să ajute în special în ceea ce priveşte această zonă a pacienţilor asimptomatici cu forme uşoare, astfel încât pacienţii să nu mai fie nevoiţi să meargă la spitale pentru a face acele servicii medicale de radiografie şi pentru a primi certificatele medicale care să ateste infectarea lor cu coronavirus şi perioada de izolare care le-a fost indicată, astfel încât să poată solicita certificatul medical pentru obţinerea concediului medical”, a mai adăugat Ionel Dancă.

https://www.facebook.com/guv.ro/videos/1054342191681098/
error: Content is protected !!