La finele săptămânii trecute, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră au desfășurat acțiuni preventive, cu accent pe depistarea conducătorilor auto care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive și pun în pericol circulația pe drumurile publice. Astfel, în perioada 16-17 septembrie, patru conducători auto aflați sub influența unor substanțe psihoactive au fost depistați în trafic, în flagrant delict, și sunt vizați în cadrul unor dosare penale.
Unul dintre cei patru șoferi a fost depistat pe Drumul Județean 172.
”La data de 17 septembrie, în jurul orei 01.30, polițiștii de la Serviciului Rutier au depistat și oprit în trafic, pe Drumul Județean 172D, un autoturism care circula pe direcția Prundu Bârgăului spre Colibița și la volanul căruia se afla un bărbat de 28 de ani, din Rebrișoara. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru metamfetamină, ulterior fiind condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Un alt șofer aflat sub influența substanțelor interzise a fost depistat pe DN 17C.
”La data de 16 septembrie, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud care desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier pe raza localității Dumitra, pe Drumul Național 17 C, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe direcția de deplasare Dumitra-Bistrița. La volan a fost identificat un bistrițean de 39 de ani, iar în urma testării DrugTest rezultatul a fost pozitiv pentru canabis si metamfetamină, ulterior fiind condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice”, mai arată Poliția.
Cel de-al treilea șofer drogat a fost depistat la volanul unei mașini care circula prin localitatea Feldru.
”În seara de 16 septembrie, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier pe raza localității Feldru, au depistat, în flagrant delict, pe un drum comunal din localitate un autoturism. La volan a fost identificat un tânăr, de 24 de ani, din Feldru, iar în urma testării drugTest, rezultatul a fost pozitiv pentru substanțele amfetamină și metamfetamină. Ulterior testării, tânărul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice”, se mai arată într-un comunicat de presă al Poliției.
Cel de-al patrulea șofer drogat a fost depistat în Sângeorz-Băi.
”În seara de 16 septembrie, polițiștii rutieri din cadrul Politiei Orașului Sângeorz-Băi au depistat și oprit pentru control, în orașul Sângeorz-Băi, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani, din oraș. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, precum și cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanțele metamfetamină si amfetamină, motiv pentru care acesta a fost condus la sptal pentru recoltarea de probe biologice”, completează IPJ Bistrița-Năsăud.
În toate cele 4 cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale, în cadrul cărora continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.