Percheziţii DNA şi DGA la sediul AJOFM Bistrița-Năsăud

Direcţia Naţională Anticorupţie și Direcţia Generală Anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud.

Potrivit jurnaliștilor de la știripesurse.ro, ar fi în derulare 29 de percheziții, care i-ar viza pe mai mulți funcționari din cadrul instituției. Se pare că aceștia ar fi aprobat preferențial, în schimbul unor sume de bani, cereri de subvenții pentru angajarea unor persoane aflate în categoriile prevăzute de lege pentru subvenționare, respectiv fie tineri, șomeri, persoane cu handicap ori elevi sau studenți pe perioada vacanței (Legea 76/2002).

Directorul adjunct al AJOFM Bistrița-Năsăud, Angela Koss, a confirmat pentru jurnalişti prezenţa anchetatorilor în sediul instituţiei.

”Momentan, daţi-ne voie să ne abţinem de la speculaţii sau comentarii. Se află în desfăşurare o percheziţie la sediul instituţiei şi, pe măsură ce ancheta va permite lucrul acesta, vă vom oferi şi informaţii suplimentare”, a spus Koos, citată de Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!