Un bărbat de 45 de ani din Bistrița, bănuit că face parte dintr-un grup infracțional specializat în furturi din locuință, a fost reținut de polițiști în urma unor percheziții efectuate pe raza municipiului, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”La data de 3 martie, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Bistrița și Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară. Perchezițiile au fost efectuate în municipiul Bistrița, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, furt calificat, infracțiuni la regimurile substanțelor stupefiante, rutier și al armelor și munițiilor. Tot ieri, 3 martie, procurorul de caz din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud a dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 45 de ani, din Bistrița, cercetat pentru instigare la infracțiunea de furt calificat și aderare la un grup infracțional organizat. Acesta urmează a fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, în cursul lunii noiembrie 2021, bărbatul de 45 de ani l-ar fi instigat pe un membru al grupului să sustragă bani și bunuri din locuința unui bistrițean, prejudiciul estimat fiind de peste 50.000 de euro. Totodată, la sfârșitul lunii noiembrie 2021, bărbatul de 45 de ani ar fi aderat la grupul infracțional din care făceau parte patru bărbați din județele Bistrița-Năsăud, Hunedoara și Mehedinți”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.
La percheziții au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor 3 telefoane mobile, înscrisuri cu valoare probatorie, obiecte cu urme de substanță vegetală uscată și un ceas în valoare de aproximativ 500 de euro.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și procurori din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, pentru documentarea întregii activități infracționale, stabilirea și pentru tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate.
Activitățile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.