În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice pun în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară, la persoane fizice și la o instituție din municipiul Bistrița, informează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
”Activitățile sunt desfășurate într-un dosar penal aflat în instrumentarea polițiștilor, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, privind mai multe infracțiuni de fals, abuz în serviciu și constituirea unui grup infracțional organizat”, precizează IPJ Bistrița-Năsăud.
La acțiune participă polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud și luptători din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale Bistrița-Năsăud și Cluj.
Instituiția vizată de percheziții este Primăria municipiului Bistriţa.
Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a declarat pentru Agerpres că perchezițiile vizează problema privind Planul Urbanistic General (PUG) și existența mai multor variante ale acestui document.
Reamintim că, la finele lunii ianuarie, primarul Ioan Turc a dispus efectuarea unui audit intern pentru a lămuri situația vehiculată în spațiul public cu privire la existența mai multor variante ale PUG.
Astept mascatii sa imi faca o vizita acasa. Sunt parte vatamata si din 2007 astept eliberarea unei autorizatii de costructie platite pe terenul meu. Mafia din Primarie si-a batut rau joc de mine. Jos MAFIA din Primaria B-ta !Sper ca nu este totul doar o simpla simulare ? Scotociti bine domnilor politisti !