La data de 3 decembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud și procurori DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa au efectuat două percheziții domiciliare, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări față de două persoane, bănuite de pornografie infantilă.
”Din cercetări a reieșit că un bărbat ar fi înregistrat video un act sexual cu un minor, iar ulterior, o altă persoană ar fi distribuit materialul prin intermediul unei rețele de socializare. În urma acțiunii de ieri, au fost ridicate mai multe telefoane mobile”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar față de cealaltă persoană a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.