Cinci mandate de percheziție domiciliară au fost puse în aplicare astăzi, de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, într-un dosar penal de șantaj. O persoană a fost reținută pentru 24 de ore.
În cursul acestei dimineți, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud au efectuat 5 percheziţii domiciliare, dintre care 4 pe raza județului Bistrița-Năsăud și una în județul Maramureș. Perchezițiile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj.
”Din cercetări au rezultat indicii că, începând cu luna februarie 2020, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Bistrița, ar fi fost amenințat cu acte de violență de către un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Borșa. În acest context, maramureșeanul ar fi încercat să-l constrângă pe bărbatul din Bistrița să-i remită 26.000 de lei, sumă ce i-ar fi fost datorată ca urmare a unor relații comerciale între cele două firme”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate 2 pistoale airsoft, 5 telefoane mobile, precum și alte înscrisuri și bunuri cu valoare probatorie. Totodată, au fost conduse la sediul Poliției, pentru audieri 5 persoane, iar față de una dintre acestea a fost dispusă ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate.
Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu Serviciile Criminalistic și pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud și polițiști din cadrul Poliției Orașului Borșa.