Peste 100.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost deja administrate în județul Bistrița-Năsăud, a informat Instituția Prefectului.
Potrivit datelor comunicate de Prefectură, un procent de circa 18 la sută din populația județului cu vârste de peste 16 ani s-a vaccinat până acum cu cel puțin o doză de vaccin.
În ceea ce privește numărul persoanelor din Bistrița-Năsăud vaccinate complet anti-COVID-19, în acest caz s-a depășit pragul de 50.000.
La nivelul întregii țări, peste 4 milioane de persoane sunt vaccinate cu schema completă în cadrul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19.
Până la data de 8 iunie, în România au fost administrate peste 8.300.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19.
În România se administrează patru tipuri de vaccin împotriva COVID-19:
- Vaccinul Pfizer-BioNTech se administrează din data de 27 decembrie 2020;
- Vaccinul Moderna se administrează din data de 4 februarie 2021;
- Vaccinul AstraZeneca se administrează din data de 15 februarie 2021;
- Vaccinul Johnson&Johnson se administrează din data de 4 mai 2021 și este în doză unică.