În acest final de săptămână, la Colegiul Național “Liviu Rebreanu” din Bistrița s-a desfășurat concursul “Prietenii pompierilor”, competiției destinată elevilor.
Ca în fiecare an, competiția a fost organizată de către Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud.
”O competiție dinamică, antrenată de ambiția elevilor și profesorilor coordonatori care s-au pregătit intens pentru acest concurs care, sperăm noi, deschide orizonturi pentru viitorii salvatori”, spun reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.
După o jumătate de zi de concurență acerbă, caracterizată prin fair-play, competiția și-a desemnat câștigătorii din cei peste 120 de elevi de la șase unități școlare din județ.
Concursul s-a desfășurat pe două categorii – fete și băieți, iar clasament general a arătat în felul următor:
FETE:
- Locul I: Colegiul Național “Petru Rares” Beclean;
- Locul II : Școala Gimnazială “Iustin Ilieșiu” Anieș;
- Locul III: Școala Gimnazială “Demian Nechiti” Ilva Mică
BĂIEȚI:
- Locul I Școala Gimnazială “Mihai Eminescu”Năsăud
- Locul II – Școala Gimnazială “Demian Nechiti”Ilva Mică
- Locul III – Școala Gimnazială “Sever Pop” Poiana Ilvei.
Câștigătorii au fost recompensați cu diplome, medalii și cupe, asigurate de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.