Peste 200 de sancțiuni și circa 80 de permise de conducere suspendate – bilanțul acțiunilor derulate de Poliție în weekend

În perioada 2 – 4 septembrie, polițiștii din Bistrița-Năsăud au desfășurat mai multe acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, preponderent în mediul rural.

Având în vedere că nerespectarea regimului legal de viteză și conducerea vehiculelor sub influența alcoolului sau altor substanțe reprezintă unele dintre cele mai importante cauze pentru producerea evenimentelor rutiere cu consecințe grave, polițiștii din județ au acționat pentru depistarea și eliminarea din traficul rutier a acelor șoferi care nu respectă normele legale punând astfel în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

Totodată, pe raza localității Dumitra a fost organizată și o acțiune de verificare a stării tehnice a vehiculelor împreună cu specialiști din cadrul RAR Bistrița-Năsăud.

În urma acțiuniilor din perioada menționată, polițiștii rutieri și de ordine publică au legitimat peste 330 de persoane. În cadrul activităților au fost oprite pentru control și verificate peste 260 de autoturisme. Circa 100 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, trei fiind testați și cu aparatul drugtest.

Pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat 210 sancțiuni contravenționale, cele mai multe conform prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de aproape 110.000 de lei.

A fost dispusă suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice față de 80 de șoferi, cele mai multe abateri fiind constatate la nerespectarea regimul legal de viteză. Totodată, polițiștii au dispus ridicarea a 9 certificate de înmatriculare a vehiculelor care aveau inspecția tehnică periodică expirată.

Activitățile au fost menite să conștientizeze șoferii cu privire la pericolul la care se expun și îi expun pe ceilalți participanți la trafic, când aleg să nu respecte regimul legal de viteză sau să conducă sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Acțiunile de acest fel vor continua și în perioada următoare.

 

error: Content is protected !!