În perioada 12-13 decembrie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și lucrători silvici din cadrul ocoalelor silvice de regim, au acționat pe raza județului Bistrița-Năsăud, pentru combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos și pentru combaterea braconajului piscicol.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, au fost efectuate controale la depozite de material lemnos, fiind verificați trei agenți economici care desfășoară activități de exploatare, prelucrare, comercializare și transport a materialului lemnos.
În urma neregulilor constatate la aceștia, au fost aplicate 8 sancțiuni, toate conform Legii 171/2010 stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare de 8.000 lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă confiscarea cantității de 52,6 metri cubi de material lemnos, în valoare de 9.317 lei.
Totodată, polițiștii au efectuat controale în trafic, fiind oprite pentru verificări 28 de autovehicule și 16 transporturi de material lemnos, iar pentru neregulile pe linie rutieră constatate, au fost aplicate 18 sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de 4.350 lei.