În perioada 22 -24 mai, peste 800 de turiști au vizitat Poiana cu narcise de pe Masivul Saca din Munții Rodnei, potrivit datelor comunicate de Parcul Național Munții Rodnei. Cei care mai doresc să viziteze poiana și să se bucure de peisaj mai pot face acest lucru și la finele acestei săptămâni.
”Am avut bucuria de a avea alături de noi, în Poiana cu narcise din Masivul Saca, peste 800 de persoane – iubitori de munte și frumos. Pe această cale dorim sa le multumim pentru comportamentul exemplar de care au dat dovadă”, au anunțat reprezentanții Parcului Național Munții Rodnei.
Jandarmii montani și salvamontiștii din Rodna au acordat sprijin tuturor turiștilor care au ales să profite din plin de faptul că au fost ridicate o parte din restricțiile impuse din cauza pandemiei de coronavirus.
Poiana cu narcise mai poate fi vizitată și la finele acestei săptămâni, mai spun reprezentanții Parcului Național Munții Rodnei.
Pentru a admira narcisele din Munţii Rodnei, drumeţii trebuie să achite un bilet, care poate fi plătit printr-un sms la numărului 7473, cu mesajul PARCRODNA1, în valoare de un euro, plus TVA.
Din Valea Vinului, turiştii pot alege două poteci: prima urcă spre vest spre Dealul Popii, iar a doua urmărește Valea Secii și apoi urcă pe versantul sudic al Dealului Popii. Drumul până la Vârful Saca durează 3 ore din Valea Vinului. Administrația Parcului Național Munții Rodnei recomandă traseul de pe Dealul Popii, care este marcat cu săgeți indicatoare.
Poiana cu narcise din Munţii Rodnei, arie protejată de interes naţional, este situată la atitudinea de 1.600 metri şi se întinde pe o suprafaţă de opt hectare. Atunci când narcisele înfloresc, în lunile mai – iunie, poiana oferă o imagine de senzație, transformându-se, încet-încet, într-un covor alb de narcise, care este întrerupt din loc în loc de flori de arginţică, genţiană, ceapa ciorii şi brânduşe de primăvară.
FOTO: Facebook – Parcul Național Munții Rodnei, Alex Varga, Ionel Runcan